Credincioșii din Godeanu, vizitați de Chiriarhul lor

Credincioșii din satul mehedințean Godeanu au avut bucuria de a primi vizita Preasfințitului Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în Duminica a cincea după Învierea Domnului, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia. După Sfânta Liturghie, oficiată la altarul bisericii din localitate, sătenii au audiat recitalul Grupului psaltic Kinonia, care a concertat chiar în curtea sfântului lăcaș.

Evenimentul s-a desfășurat sub egida Primăriei din comuna Godeanu, cu ocazia întâlnirii fiilor satului, în cadrul proiectului ‘Folclorul, element tradițional’, finanțat printr-un program transfrontalier dintre România și Serbia.

Comentarii Facebook


Știri recente