Credinciosii din Buzau pot venera icoana facatoare de minuni de la Manastirea Dalhauti

Cu binecuvantarea PS Epifanie, episcop al Buzaului si Vrancei, aceasta icoana a fost adusa la Catedrala episcopala din Buzau saptamana trecuta si va ramane spre inchinare pana de sarbatoarea Floriilor. Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti a devenit pretuita si cautata de numerosi credinciosi, fiind cunoscute numeroase minuni savarsite cu ajutorul ei. Despre cinstirea de care se bucura aceasta icoana ne-a vorbit parintele Costica Panaite, consilier cultural al Episcopiei Buzaului si Vrancei: ‘Aceasta icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti, cu exceptia unei perioade de timp din vremea regimului comunist, a fost luata cu forta si dusa la Bucuresti, apoi la Targoviste pentru a i se pierde urma, dar si pentru a fi stopata din pelerinajele ce se faceau la acel asezamant monahal din Muntii Vrancei, lucru ce nu convenea conducerii politice atee din vremea aceea. Ea a mentinut aprinsa candela credintei stramosesti in aceasta parte de tara, venind in sprijinul spiritual al tuturor celor care s-au rugat inaintea ei cu lacrimi si cu nadejde neclintita la vreme de seceta, de necontenirea ploilor, cat si in posturile mari de peste an. Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti este purtata in procesiune in diferite locuri din eparhie, de la Curbura Carpatilor, pentru ca in urma rugaciunilor staruitoare a credinciosilor, Maica Domnului sa mijloceasca inaintea lui Dumnezeu pentru indepartarea a tot necazul’.

Parintele consilier Costica Panaite ne-a amintit si despre istoria legata de existenta acestei icoane: ‘Din traditie se spune ca aceasta icoana a fost pictata dupa una din icoanele zugravite de catre Sf. Ap. si Evanghelist Luca. Multa vreme, aceasta icoana s-a aflat adapostita intr-o biserica din Constantinopol pana in anul 1453, cand cetatea Sf. Imparat Constantin cel Mare a cazut sub turci. Mania si rautatea otomanilor au provocat atunci rani inca nevindecate Ortodoxiei si valorilor spirituale si materiale. In aceste nefericite imprejurari, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului a cazut in mainile unui soldat turc, fiind batjocorita si aruncata in podul unui grajd ce adapostea mai multi cai. Peste noapte, animalele au intrat in panica, provocand mare zgomot si multa pabuga. Ienicerul si-a adus aminte de icoana pe care o aruncase in pod, a luat-o si, cu iataganul, a lovit chipul Pruncului Iisus si al Maicii Domnului din icoana, din care au inceput sa curga siroaie de sange. Plin de manie, dar si speriat peste masura, turcul a aruncat odorul de mare pret al Ortodoxiei in apa, aceasta sfanta icoana calatorind pe ape, insotita permanent de o lumina pana in dreptul cetatii Tomis, unde a fost descoperita de trei ciobani vranceni, ce se aflau cu turmele de oi la iernat. Acestia au luat icoana cu mare evlavie, dar si cu teama, si primind instiintare in vis au ridicat o biserica in Muntii Vrancei, pe locul unde mai tarziu a fost ctitorita Manastirea Dalhauti, in biserica aceasta fiind asezata si icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului’.

Comentarii Facebook


Știri recente