Crăciunul la Mănăstirea Argeșului

După cum ne informează TRINITAS TV, argeșenii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie de Crăciun oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic în Catedrala din Curtea de Argeș, cunoscuta ctitorie Sfântului Voievod Neagoe Basarab.

Înaltpreasfinția Sa a adresat creștinilor veniți într-un număr foarte mare, un cuvânt de învățătură amintind de importanța acestei sărbători care trebuie să schimbe fiecare suflet în parte urmând exemplul pruncului Iisus care prin Nașterea Sa a adus bucurie la toate neamurile. Deasemenea, a amintit de rolul familiei creștine în societate, care terebuie să aibă o imagine sănătoasă pentru ca societatea să fie vindecată de toate bolile morale și sociale pe care le are în prezent. În final Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului i-a binecuvăntat pe toți credincioșii urându-le multă sănătate și un ‘Crăciun fericit!’, după cum ne informează eparhiaargesului.ro.

Mănăstirea Curtea de Arges, în decursul secolelor, a animat speranțele libertății naționale și religioase ale altor popoare ortodoxe. De aceea, ea are și în prezent și va avea mereu o deosebită însemnătate și valoare istorică pentru români și pentru Biserica Ortodoxă Română

Comentarii Facebook


Știri recente