Crăciunul – bucurie pentru toată lumea

De-a lungul timpului, mai multe minți care s-au vrut a fi luminate au pus la îndoială nașterea minunată a Fiului lui Dumnezeu, considerând relatările evangheliștilor simple basme. Tocmai împotriva acestora, Evanghelistul Matei scrie în introducerea Evangheliei sale „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”, pentru a sublinia istoricitatea evenimentelor relatate. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vine înaintea noastră ca un prunc, tocmai pentru faptul că pruncul este frumusețea care dăruiește fără să ceară nimic în schimb. Pruncul Hristos vine într-o lume înnebunită după putere, care nu-I oferă nici un loc la „casa de oaspeți”, o lume pe care El o îmbrățișează, întrucât numele Său, Emanuel, ne arată că Dumnezeu este cu noi, chiar și în momentele dese de zbucium în care trăim.

Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos a însemnat intrarea Absolutului în orizontul Timpului. Cel neîncăput de ceruri încape în sărăcăcioasa iesle a necuvântătoarelor. Nașterea minunată și tainică a Fiului lui Dumnezeu a fost prevestită cu mulți ani înainte prin prooroci, care au arătat locul nașterii, seminția din care Se va naște și multe alte semne. Istoria Nașterii Domnului ne este relatată de către Evangheliștii Matei și Luca. Deși povestirea este foarte simplă, de-a lungul timpului au apărut diverse întrebări sau nelămuriri care priveau diferite aspecte legate de nașterea Mântuitorului Hristos.

Familia Mântuitorului Hristos

Din cele două surse scripturistice aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut din Fecioara Maria, care, la vremea nașterii Sale, era logodită cu Iosif, un bărbat „drept”, după cuvintele Evanghelistului Matei, care era din neamul lui David. Numele lui Iosif se traduce prin „Iahve să adauge”, iar meseria sa era aceea de dulgher. Se pare că locul de origine al lui Iosif era cetatea Nazaretului în care Iisus avea să copilărească. Matei îl prezintă pe Iosif ca figura centrală în începutul Evangheliei sale. Astfel, aflăm că Fecioara Maria era logodită cu el, contractul matrimonial scris fiind făcut de către Iosif (sau de părinții lui) și de părinții Mariei. Cu toate că exista un contract matrimonial, ceremonia căsătoriei iudaice era considerată completă când soțul o lua pe soție în casa sa; în acest fel am putea înțelege expresia „fără să fi fost ei înainte împreună” (Matei 1, 18).

În relatarea de la Matei, un înger al Domnului vine noaptea, în vis, cu scopul de a-i risipi îndoielile lui Iosif care văzuse că Maria era însărcinată, dar nu știa că ceea ce are „în pântece este de la Duhul Sfânt”. În acest sens, el dorea să o lase în ascuns, fapt pentru care Evanghelistul îl numește drept, întrucât Iosif era dornic de a observa legea. Dreptatea sa era asociată deciziei de a nu-și expune soția; era în puterea sa să strice contractul, semnând o declarație în prezența martorilor, dar fără a face publice motivele. În urma visului pe care-l are, Iosif se hotărăște să ia la sine pe Maria, logodnica sa, înțelegând că ceea ce se află în pântecele ei este de la Duhul Sfânt. Totodată, îngerul îi vestește că numele pruncului va fi Iisus, ceea ce se traduce prin „Iahve este mântuirea”.

Evanghelistul Luca pune în centrul istorisirii sale despre nașterea Mântuitorului persoana Fecioarei Maria. El amintește de venirea Îngerului Gavriil la o fecioară din Nazaret, logodită cu un bărbat pe nume Iosif. Numele fecioarei era Maria, care în ebraică înseamnă „Desăvârșita”. Părinții Fecioarei Maria erau Ioachim și Ana, aceștia lăsând-o pe fiica lor la Templu, începând cu vârsta de trei ani.

Astfel, Maria a rămas la Templul din Ierusalim până la 12 ani, vârsta la care fetele trebuiau, după tradiția iudaică, să se căsătorească. Preoții de la Templu, știind că fata nu mai putea sta aici după vârsta de 12 ani, dar cunoscând sfințenia vieții ei, au hotărât să o dea spre logodnă unui om mai vârstnic, pentru ca, în felul acesta, tânăra să-și păstreze fecioria. Sfântul Maxim Mărturisitorul exprimă foarte frumos momentul alegerii lui Iosif drept viitor logodnic al Mariei. După relatarea acestuia, Iosif, care avea atunci peste 70 de ani, ar fi fost ales dintr-un număr de 12 bărbați, care au primit 12 toiege. La rugăciunile preoților de la Templu, toiagul lui Iosif a înflorit precum odinioară cel al lui Aaron. În acest fel au știut care dintre ei era vrednic a se logodi cu Maria.

Slăvita Naștere din Bethleemul Iudeii

Luca vorbește despre plecarea Mariei și a lui Iosif din cetatea Nazaretului în Bethleem, în urma poruncii lui Cezar August de a se face un recensământ general, astfel că toată lumea era constrânsă să meargă în cetatea strămoșilor pentru a se înregistra. Întâlnim astfel câteva elemente cronologice: Iisus Se va naște în timpul lui Cezar August (27 î.Hr.-14 d.Hr.), pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Evanghelistul Matei fixează ca dată a nașterii „timpul regelui Irod”. Este vorba de Irod cel Mare (37-4 î.Hr.), un rege clientelar, în stare să facă orice pentru tronul său. Este imposibil de fixat data exactă a nașterii lui Iisus; după calculul lui Dionisie cel Mic, Irod cel Mare a murit cu patru ani înainte de nașterea lui Hristos.

Așadar, Iosif, fiind din neamul lui David, trebuia să meargă în Bethleem, locul de origine al împăratului David. În acest fel, se împlinește profeția lui Miheia care arată că Bethleemul Iudeii va fi locul în care Se va naște Mesia (Miheia 5, 1). În acest loc, Cel mai presus de toate Se naște într-o iesle săracă, întrucât se pare că nu mai exista nici o cameră liberă pentru ei în acele zile. Astfel, chiar dacă S-a născut în circumstanțe umile și fără ospitalitate, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, va dărui lumii întreaga Sa ospitalitate.

Închinătorii la stele dăruiesc daruri Soarelui Dreptății

Se pare că în momentul în care Fecioara Maria Îl năștea în ieslea necuvântătoarelor pe Împăratul tuturor, „iată magi de la Răsărit au venit în Ierusalim”. Inițial, termenul de „mag” desemna clasa cultă sacerdotală a perșilor, mai apoi ajungând să desemneze orice persoană expertă în științe și forțe oculte. Pentru faptul că Matei menționează „steaua”, arată că ei sunt numiți magi pentru că sunt foarte buni cunoscători de astrologie. Evanghelistul nu ne spune altceva cu privire la ei. Dintr-un manuscris grecesc din secolul al VI-lea, aflat în Alexandria, aflăm că numele lor erau: Caspar (sau Gaspar), Melchior și Balthasar, deși aflăm și alte nume oarecum apropiate de acestea mai ales în Biserica Siriacă. Faptul că vin din Răsărit ne face să ne gândim că locul de origine al lor era Mesopotamia, patria astrologiei în lumea greacă.

Cei trei magi ajung la Ierusalim și întreabă despre locul unde S-a născut regele iudeilor. Speriat că cineva ar putea să-i ia tronul, Irod îi cheamă la el pe magi, spunându-le să meargă să-L găsească pe noul rege și să-i dea de veste și lui pentru a I se închina. Urmărind steaua, magii au ajuns în Bethleem, unde steaua a stătut deasupra locului unde Se născuse Iisus. Aici au aflat pe „Prunc și pe Maria, mama Lui”, s-au închinat Lui și I-au adus daruri: aur, smirnă și tămâie. Luând poruncă în vis, ei s-au întors pe altă cale în țara lor, pentru a nu se mai întâlni cu Irod.

Trebuie amintit aici că Matei nu spune câți magi au venit, numărul de trei fiind fixat datorită darurilor aduse Mântuitorului Hristos. În ceea ce privește referința cu privire la „steaua Sa”, putem spune că e imposibil de identificat un anume corp ceresc cu steaua de la Betleem, deși de-a lungul timpului s-au dat mai mult ipoteze privind această stea (o posibilă conjuncție a lui Jupiter cu Saturn).

Fuga în Egipt și uciderea pruncilor

După ce magii pleacă din Bethleem, Iosif primește din nou, în vis, vizita îngerului care-i spune să ia pe Prunc și pe Mama Lui și să meargă în Egipt. Iosif a făcut aceasta, ei rămânând aici până la moartea lui Irod. Date despre această perioadă a vieții celor trei nu avem. După moartea lui Irod, cei trei se întorc în Israel, stabilindu-se în Nazaret, la porunca primită de la înger, în vis.

Observând că magii nu s-au mai întors să-i dea de veste, Irod a poruncit să fie omorâți toți pruncii din Bethleem și din împrejurimi, de doi ani și mai mici, împlinindu-se în acest fel o altă profeție a proorocului Ieremia.

În afară de Evanghelistul Matei, nici un alt evanghelist nu amintește despre tragicul episod al uciderii pruncilor. Totodată, nici o parte a literaturii canonice sau profane aparținând acelei perioade nu amintește de aceasta, în afară de „Protoevanghelia lui Iacov”. Diferențe există și în ceea ce privește numărul copiilor uciși: în calendarele bizantine este trecut numărul de 14.000, în cele siriace 64.000, iar unii istorici moderni vorbesc de până la 100 de prunci uciși. Cu toate acestea, o acțiune atât de iresponsabilă stă în armonie cu caracterul lui Irod, așa cum este descris de Iosif Flaviu. Iosif îl descrie pe Irod ca fiind patologic obsedat de puterea sa – unii membri ai familiei proprii au fost uciși chiar de el (este vorba de doi dintre fii săi) pentru că erau suspectați că atentează împotriva puterii sale.

Biserica Ortodoxă îi serbează pe acești sfinți uciși din porunca lui Irod pe data de 29 decembrie.

Darurile aduse de magi

Sfântul Evanghelist Matei spune că cei trei magi aduc drept daruri aur, smirnă și tămâie. Sfântul Ioan Gură de Aur interpretează aceste daruri ca fiind modul magilor de a arăta că-L consideră pe Iisus nu doar un rege, dar și Dumnezeu. De asemenea, darurile aduse de ei vor să sublinieze diferența dintre popoarele din vechea Mesopotamie și evreii, care aduceau drept daruri oi. Imnografia creștină prezintă semnificația acestor daruri astfel: Pruncului I s-a adus aur ca unui împărat, tămâie ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui arhiereu care urma să moară pentru întreaga omenire.

Ce s-a întâmplat ulterior cu aceste daruri nu se știe cu siguranță. Una dintre povestiri relatează că aurul a fost furat de către cei doi tâlhari care au fost mai târziu răstigniți cu Mântuitorul Hristos.

Cu toată această lipsă de informații, din secolul al XV-lea, Mănăstirea „Sfântul Apostol Pavel” din Muntele Athos adăpostește o cutie aurită în care s-ar afla darurile celor trei magi. Acestea au ajuns aici de la Palatul imperial din Constantinopol, unde se aflau începând cu secolul al IV-lea. După cutremurul din 1999 care a afectat Atena, aceste relicve au fost mutate în Atena.

A existat un al patrulea mag?

O legendă uitată vorbește de existența unui al patrulea mag care trebuia să vină să se închine cu ceilalți trei. Legenda spune că el a vândut toată averea sa și a cumpărat trei pietre pe care să le dea Pruncului: un safir, un rubin și o perlă. Întârziind în drumul spre Babilon, ceilalți magi plecară înainte, așa că acesta a mers singur pe drum, urmărind steaua. Ajungând la Ierusalim, a aflat că ceilalți magi I s-au închinat pruncului, iar acum Irod a început omorârea copiilor în Bethleem. În căutarea ulterioară a lui Mesia, povestea spune că el întârzia mereu, neapucând să-L cunoască pe Cel Căruia voia să I se închine. Pietrele le dăduse în ajutorarea săracilor, așa încât, atunci când a ajuns să-L vadă pe Mântuitorul răstignit pe cruce, n-a mai avut nici un dar să-I dăruiască. Cu toate acestea, Mântuitorul îi spune că el I-a adus cel mai frumos dar, prin faptul că a dat aceste pietre celor care au avut nevoie de ele în acele momente.

„Slavă întru cei de sus…”

Dacă Evanghelistul Matei încearcă să arate că primii care I s-au închinat Pruncului au fost cei din alte neamuri, respectiv magii, Sfântul Luca subliniază că evreii, prin păstorii de pe câmp, au fost primii care au adus daruri de închinăciune Mântuitorului Hristos. Luca amintește în capitolul al doilea din Evanghelia sa că în ținutul Bethleemului erau păstori care făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. La aceștia a venit îngerul, spunându-le: „Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos-Domnul, în cetatea lui David”, dându-le și semne pentru a-L recunoaște: „Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle” (Luca 2,12). După primirea acestor cuvinte, păstorii au văzut mulțime de îngerii lăudând pe Dumnezeu, iar apoi au mers și s-au închinat Pruncului.

Relatarea lui Luca are însă o semnificație mai profundă decât aceasta. Evanghelistul arată că cei deștepți, cei care au căutat mii de ani aflarea locului unde Se va naște Mesia, cei care s-au încrezut în puterea minții lor și în cercetarea stelelor, au fost depășiți de niște simpli păstori. Aceștia din urmă au primit revelația nașterii Domnului direct de la îngeri; au avut în fața lor o experiență mult mai mare decât urmărirea unei stele.

Biserica de pe câmpul păstorilor

La o distanță de doi kilometri de centrul Bethleemului, în partea de răsărit a acestuia, se află astăzi satul Beit Sahur. În aceste locuri se pare că erau adunați păstorii în seara nașterii lui Iisus. În acest sens avem niște dovezi din secolul al IV-lea, de la pelerina Egeria, care, în celebrul jurnal „Pelerinaj la Locurile Sfinte”, spune că într-o vale aproape de Bethleem „am văzut o biserică ce se numește «La Păstori», cu o grădină mare înconjurată de un zid drept și, de asemenea, cu o foarte frumoasă grotă, adăpostind un altar”. Un alt amănunt ni-l oferă episcopul Galiei, Arculf, care, în „Despre Locurile Sfinte”, precizează că acest loc se află la o distanță de un kilometru și jumătate de Bethleem. Astăzi, pe acest loc se află o biserică franciscană, ridicată în 1953, pe locul în care fusese construită în primele secole creștine o mănăstire bizantină. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 24 decembrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente