„Crăciun pentru fiecare suflet” în Episcopia Caransebeșului

Ierarhul Episcopiei Caransebeșului, PS Episcop Lucian, însoțit de grupul „Katharsis” și corul eparhiei, a poposit marți, 15 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin, pentru a aduce mesajul sfânt și bun al colindelor. Concertul intitulat generic ,,Crăciun pentru fiecare suflet” a fost susținut pentru severineni la inițiativa Episcopului Severinului și Strehaiei, informează „Ziarul Lumina’.

Sala Mare a Teatrului din Drobeta-Turnu Severin a fost plină de credincioși, iar interpretarea colindelor bizantine, a pricesnelor la Nașterea Domnului, dar și a colindelor culese și armonizate de mari compozitori români a fost unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-au primit severinenii de Crăciun.

Înaintea concertului, cei prezenți au rostit rugăciunea „Tatăl nostru”, atmosfera de rugăciune încălzind sufletele credincioșilor și pregătin- du-le pentru frumoasele co-linde care au urmat și care au fost primite cu multă bucurie sufletească.

La finalul concertului, Preasfințitul Lucian a adresat celor prezenți câteva cuvinte, întregind atmosfera deosebită a colindelor: „Cred că și în acest an, venind cu acest grup de colindători în mijlocul dumneavoastră, am intrat în atmosfera tainică a cununiei lui Dumnezeu cu neamul omenesc. Am participat nu la un spectacol, nu la un concert, ci la o slujbă de priveghere sau chiar la săvârșirea unei Sfinte Taine a Bisericii noastre”.

O prezență deosebită la concert a avut-o grupul „Katharsis” al Episcopiei Caransebeșului. Acest grup psaltic s-a înființat la 1 septembrie 2006, la inițiativa PS Lucian, Episcopul Caransebeșului. Scopul inițial al grupului Katharsis a fost acela de a asigura „confort duhovnicesc”, sintagmă preferată de Preasfinția Sa sau, altfel spus, de a crea o ambianță care să intensifice trăirea spirituală din timpul actelor liturgice la care Preasfinția Sa ia parte, prin muzica psaltică interpretată în stil bizantin, dinamic.

Ulterior, aria activităților pe plan muzical s-a extins, întrucât grupul a organizat concerte și a participat la diverse manifestări cultural-spirituale bisericești: serate duhovnicești, conferințe etc. În această iarnă, grupul Katharsis a editat un nou compact-disc cu colinde pentru Crăciun. CD-ul „Pricesne de Crăciun… peste zări o stea” conține 12 piese, cu conținut diversificat: colinde bizantine, corale și tradiționale, pentru toate gusturile. CD-ul a fost prezentat, marți, 15 decembrie, în premieră la Drobeta-Turnu Severin, de PS Episcop Lucian al Caransebeșului. „Nu am avut ocazia să îl lansăm la Caransebeș sau Reșița, ci, iată, dumneavoastră, severinenii, sunteți primii care beneficiați de acest dar din partea grupului „Katharsis”, cunoscut la fel de bine și de dumneavoastră ca și de preoții și credincioșii din Episcopia Caransebeșului”, a spus Preasfinția Sa.

Se colindă în toată țara

Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași au organizat ieri, 17 decembrie, în Sala Coloanelor – „Biblioteca Studium”, „Seara de Colinde”, informează mmb.ro. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, a cuprins o scenetă intitulată „Trei Păstori” și concertul de colinde, în cadrul căruia au cântat cinci coruri.

Duminică, 20 decembrie 2009, Episcopia Hușilor va organiza un concert coral de colinde la Casa de Cultură din Bârlad. Manifestarea va avea loc cu binecuvântarea și în prezența PS Corneliu, Episcopul Hușilor. Vor participa corurile protopopiatelor din Episcopia Hușilor și corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși.

Ieri, 17 decembrie, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia a avut loc, imediat după slujba Vecerniei, un concert de colinde susținut de corul Codex Apulum, dirijat de dl. prof. Iosif Fiț, și corul Apulum, al Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ștefan” din Alba Iulia, dirijat de arhidiacon Nicolae Topîrcean, informează reintregirea.ro.

Marți, 15 decembrie 2009, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia a avut loc un concert de colinde susținut de corul de copii „Voci de Primăvară” al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. Concertul intitulat „Sfântul Copilaș” a avut loc după slujba Vecerniei, când a fost lansat CD-ul cu același nume, ce cuprinde 17 colinde interpretate de copiii corului „Voci de primăvară”.

Vă reamintim: corul de Copii „Voci de primăvară” al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a efectuat în perioada 4-8 decembrie 2009 un turneu în Europa, unde a susținut două concerte de colinde în capitala austriacă, Viena. Corul de copii al Arhiepiscopiei a fost înființat în urmă cu trei ani, este alcătuit din 42 de copii și este dirijat de prof. Ioana Croitoru.

În Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu va avea loc astăzi concertul „Noapte Sfântă de Crăciun”, informează basilica.ro. La spectacol va fi prezent și PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Directorul Seminarului Teologic Ortodox „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu, părintele Marius Constantin Jica, a declarat pentru Radio TRINITAS că la acest eveniment organizat de Episcopia Giurgiului vor participa mai multe formații corale, printre care corul de fete „Natural” al Liceului „Nicolae Cartojan” din Giurgiu, condus de prof. Maria Băiatu, corul „Scianca” al Liceului „Ion Miorescu” condus de Mihaela Râncu, corul „Lira”, condus de prof. Gheorghe Nițescu, ansamblul folcloric „Mugurel de Vlașca” condus de preotul consilier profesor Balaban, corul Seminarului Teologic Ortodox „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu, condus de părintele profesor Cosmin Mihalcea și corala preoților „Pe tine Dumnezeule Te lăudăm”.

Comentarii Facebook


Știri recente