Cotidianul crestin ‘Lumina’ sarbatoreste astazi un an de la prima aparitie

Primul ziar de reportaje, informatii si comentarii redactat din perspectiva crestina, sugestiv intitulat ‘Lumina, a fost lansat pe data de 7 februarie 2005, data care nu a fost aleasa intamplator, dupa cum a marturisit domnul Florin Zamfirescu, directorul acestui cotidian: ‘Noi ne-am gandit ca prima aparitie sa fie legata de un important eveniment in viata Bisericii Ortodoxe Romane si nu intamplator aveam pregatita logistica pentru a da drumul acestui ziar si atunci ne-am fixat cu ziua de 7 februarie, pentru ca este ziua PF Patriarh. In felul acesta ne suprapuneam peste un eveniment care era oricum luminos in viata Bisericii Ortodoxe si noi mizam ca, si astazi, cum se intampla, o data cu aniversarea zilei de nastere a Patriarhului, sa aniversam si noi, incet, anii nostri pe care incepem sa-i adunam, asa ca va fi o perpetua sarbatoare multi ani de acum incolo’.

Nici denumirea acestui cotidian nu a fost intamplatoare, titlul ‘Lumina’ fiind ales la propunerea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, dupa cum ne-a mentionat domnul Constantin Sturzu, consilier al Sectorului ‘Biserica si Societatea’ din cadrul Arhiepiscopiei Iasilor: ‘Au fost mai multe variante care s-au vehiculat la un moment dat, dar noi am facut mai multe propuneri si trebuie sa recunosc ca acest titlu inspirat ii apartine IPS Daniel, noi cerand binecuvantare pentru acest cotidian crestin, si IPS Mitropolit Daniel a venit cu ideea de a fi acest titlu, care cred eu ca acopera foarte bine cele doua sfere carora li se adreseaza: zona sociala, in sensul larg al cuvantului si zona religioasa. Ele nu sunt despartite precum apa si uleiul, dar trebuie sa recunoastem ca exista cel putin in acest cotidian si informatie dintr-o zona nu neaparat bisericeasca din toate sferele vietii sociale, de la economie, politica, sport pana la zona aceasta religioasa de informatie si educatie religioasa’.

Comentarii Facebook


Știri recente