Corul ‘Gavriil Musicescu’ din Iasi a primit diploma de onoare ‘Stefan cel Mare si Sfant’

Cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala mitropolitana din Iasi a avut loc aseara un concert de muzica religioasa ortodoxa sustinut de corul academic ‘Gavriil Musicescu’ al Filarmonicii de Stat ‘Moldova’ din Iasi. La finalul concertului, parintele Nicolae Dascalu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, a transmis un mesaj de binecuvantare din partea IPS Mitropolit Daniel. Totodata, parintele consilier Nicolae Dascalu a multumit corului academic ‘Gavriil Musicescu’ pentru concertul sustinut aseara si a oferit membrilor corului diploma de onoare ‘Stefan cel Mare si Sfant’ acordata de catre IPS Mitropolit Daniel: ‘Iubite maestre Doru Murariu, dragi membri ai corului academic ‘Gavriil Musicescu’, onorat auditoriu, imi revine placuta misiune de a va transmite binecuvantarile IPS Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei si de a va multumi pentru frumusetea spirituala si artistica pe care ne-ati daruit-o. Sunt multe motive pentru a va multumi: in primul rand pentru ca ati realizat o armonie intre sarbatoarea Catedralei mitropolitane din Iasi, ziua Sf. Cuv. Parascheva, si sarbatoarea Filarmonicii de Stat ‘Moldova’ din Iasi, festivalul international ‘Sergiu Celibidache’; in al doilea rand pentru ca ati impletit profunzimea rugaciunii cu frumusetile polifoniei; in al treilea rand va multumim pentru ca de fiecare data cand sunteti prezenti aici, la Catedrala mitropolitana, noi facem impreuna un memorial pentru patronul artistic al dvs., Gavriil Musicescu, cel care a fost dirijorul Catedralei mitropolitane. Pentru toate acestea, pentru pretuirea noastra, IPS Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei va ofera diploma de onoare ‘Stefan cel Mare si Sfant’.

Comentarii Facebook


Știri recente