Cu binecuvântarea Preasfințitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în perioada 3-5 octombrie a.c., corala preoțească „Pe Tine Dumnezeule Te lăudăm’ a participat la Festivalul de Muzică religioasă, care a avut loc în orașul Veliko Târnovo, Bulgaria. În urma susținerii programului, corala eparhială a obținut Premiul Special al Juriului, pentru cea mai bună interpretare a unei piese religioase în limba bulgară. De asemenea, corala a primit invitația de a participa la alte două Festivaluri internaționale de muzică religioasă, care vor avea loc în anul 2010, în Macedonia și Bulgaria.
Mitropolitul Americii a slujit împreună cu Episcopul Maramureșului la hramul Catedralei românești din Chicago
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, a slujit duminică, la hramul Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago, împreună cu Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Între credincioșii prezenți…
Săptămâna în imagini: 16 – 22 mai 2022
Troițe, biserici, portrete, serate culturale și alte evenimente au împodobit perioada 16 – 22 mai 2022 din perspectivă fotografică. Iată cum arată Săptămâna în imagini: Cea mai apreciată postare de săptămâna trecută pe contul nostru…
Românii din Melbourne s-au rugat împreună cu Episcopul Mihail care i-a îndemnat să urmeze credința femeii samarinence
Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande a slujit duminică în Biserica „Sf. Ap. Toma” din suburbiile de Est ale orașului Melbourne (Parohia Dandenong și Narre Warren). Întrucât preotul paroh Marian Dincă se confruntă cu…
Mitropolitul Banatului a oferit o casă pentru o familie cu 11 copii
În ajunul Sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena, Mitropolitul Ioan al Banatului a oferit o casă cumpărată în localitatea Sacoșul Turcesc unei familii cu 11 copii din Chevereșu Mare. Locuința a fost achiziționată…
Biserica „Domnița Bălașa” din Capitală a fost renovată printr-un amplu proiect cu fonduri europene
Biserica Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal din Capitală, ctitorită de doamnele din familia Brâncoveanu, a fost restaurată printr-un proiect care s-a desfășurat pe parcursul a patru ani și a fost finanțat din fonduri europene, valoarea…