Copilul învață iubirea lui Hristos în Ardeal

Grupa de cateheză implicată în proiectul național ‘Copilul învață iubirea lui Hristos’ din parohia medieșeană ‘Buna Vestire’ a continuat acțiunile filantropice în cadrul sărbătorii hramului parohial. Alte acțiuni au avut loc și în parohiile bihorene Sârbi și Tria din Protopopiatul Marghita.

Copiii Parohiei ‘Buna Vestire’ din Mediaș au oferit daruri pacienților de la Spitalul Medico-Social din localitate, unde sunt asistate 41 de persoane vârstnice, informează „Ziarul Lumina”. Îndrumați de pr. paroh Doru Gr. Gâdea și de pr. misionar Nicolae Fetean, copiii au cumpărat, din banii strânși din colectă și din vânzarea unor felicitări confecționate de ei, fructe și dulciuri care au ajuns la pacienți.

‘Copiii au văzut pentru prima dată o astfel de realitate, au fost martorii oculari ai unor cazuri extreme și dramatice și au fost foarte impresionați’, ne-a declarat pr. Doru Gr. Gâdea.

Pentru ziua hramului, de Buna Vestire copiii s-au pregătit în mod deosebit. S-au spovedit și împărtășit, devenind exemple pentru tineri și vârstnici. Copiii au conștientizat că există realități dureroase, dar care pot fi alinate prin implicarea directă, prin gesturi care pot produce mari bucurii, a arătat elevul Sergiu Lazăr, participant la proiect.

Acțiunile vor continua pe 17 aprilie, a treia zi de Paști, cu o masă pascală, organizată și finanțată de copiii implicați în proiect pentru elevii de la Centrul pentru copii abandonați și cu dizabilități de la Școala Specială din parohia medieșeană. În aceeași zi, va avea loc și o întrecere sportivă la care vor participa și reprezentanții Departamentului social al Arhiepiscopiei Sibiului.

Copiii din Parohia Sârbi își ajută aproapele

În perioada 16 februarie – 25 martie 2012, în Parohia Sârbi, Protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei, s-a derulat miniproiectul ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’, în cadrul căruia s-au desfășurat activități filantropice. Au participat copiii din grupa de cateheză a proiectului ‘Hristos împărtășit copiilor’, iar activitățile au fost coordonate de pr. paroh Florin-Cristian Moisa, care a realizat un parteneriat de colaborare cu școala din localitate și cu Centrul multifuncțional ‘Sfânta Ecaterina’ din Chiraleu, județul Bihor, unde se află în plasament șapte copii de vârstă școlară. Resursele pentru finanțarea miniproiectului au fost realizate de copii prin acțiuni realizate în colaborare cu instituția școlară: Târgul de mărțișoare, Târgul ‘Poftă bună’ și ‘Cinema în școala ta’. Cu fondurile obținute s-au achiziționat îmbrăcăminte și încălțăminte oferite, de Buna Vestire, copiilor aflați în plasament.

‘Lumina din suflet’

În cadrul Concursului național de miniproiecte ‘Copilul învață iubirea lui Hristos’, inițiat de Patriarhia Română, micii creștini din Parohia Tria, Protopopiatul Marghita, s-au mobilizat pentru a marca prin acțiuni de binefacere ‘Anul Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor’. Îndrumați de pr. Simion Goga, paroh și inspector eparhial pentru cateheză, 17 copii iau parte la miniproiectul ‘Lumina din suflet’. După o serie de cateheze despre importanța Tainei Sfântului Maslu în viața creștinilor și despre necesitatea filantropiei creștine, acțiunile au continuat cu vizite de binefacere la vârstnicii aflați în suferință, precum și împărțirea de icoane și cărți ziditoare de suflet. În ziua praznicului Bunei Vestiri, copiii au dăruit femeilor care au participat la Sfânta Liturghie câte o icoană cu Maica Domnului, Noul Testament și o floare. O altă acțiune vizează ajutarea unui copil bolnav care este aproape imobilizat. Cheltuielile necesare acestor activități sunt asigurate de un credincios sensibil la suferința semenilor, căruia i s-au adus calde mulțumiri.

Comentarii Facebook


Știri recente