Copiii sunt solidari în fața suferinței

Copiii din Centrul de plasament ‘Cireșarii 2’ vor primi vineri, 1 iunie 2012, vizita unui grup de elevi de la Școala Generală Nr. 280 din Capitală, conduși de profesoara Mihaela Achim. Acțiune caritabilă face parte din cadrul proiectului ‘Copiii, solidari în fața suferinței’, care se desfășoară la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Aceasta este a cincea acțiune filantropică organizată în cadrul acestui proiect. În acțiunile desfășurate până acum au fost implicați 50 de elevi din școlile din București, 20 de elevi din Ilfov și 20 de elevi din Prahova. Au fost împărțite cadouri pentru 448 de copii spitalizați, cadouri constând în fructe, dulciuri, iconițe, cărticele cu rugăciuni, cărți cu pilde și povestiri pentru copii.

Proiectul ‘Copiii – solidari în fața suferinței’ este organizat de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, împreună cu Sectorul Social-filantropic și misionar ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. Proiectul își propune să aducă speranța, credința și bucuria prieteniei în viața copiilor bolnavi și spitalizați, prin dobândirea sentimentului de membri ai familiei lărgite, care este Biserica, în cadrul căreia nimeni nu este lăsat singur în lupta cu boala și suferința.

Comentarii Facebook


Știri recente