Copiii – solidari în fața suferinței

Cu prilejul anului omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Arhiepiscopia Bucureștilor se derulează mai multe proiecte social-filantropice. Unul dintre aceste proiecte este inițiat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul în colaborare cu Sectorul social-filantropic.

„Proiectul nostru se numește Copiii – solidari în fața suferinței și are drept scop strângerea copiilor laolaltă, atât cei care sunt sănătoși, care sunt în școli, sunt îndrumați de profesori, de învățători, cât și copii aflați în suferință, aflați în centre de îngrijire în care trebuie să fie vizitați de colegii lor, să se nască astfel solidaritatea dintre acești copii manifestată prin rugăciune și prin toată fapta cea bună”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. David Pestroiu, Sectorul învățământ și activități cu tineretul.

Acțiunea se desfășoară și la nivelul județului Prahova. Astfel de acțiuni au loc de asemenea și în Capitală.

Sectorul învățământ și activități cu tineretul a asigurat procurarea pachetelor care au fost dăruite în cadrul proiectului „Copiii – solidari în fața suferinței”.

Comentarii Facebook


Știri recente