Printre numeroasele biserici închinate Sfintei Fecioare Maria care își sărbătoresc hramul pe 15 august, se numără și biserica Parohiei Brăișoru din Protopopiatul Huedin, lăcaș ridicat între anii 1927-1928. În ziua hramului, întreaga comunitate a participat la Sfânta Liturghie, după care a avut loc premierea copiilor care au participat în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului la cateheze cu tematică diversă, acțiuni organizate în fiecare seară, după Paraclis.
Sărbătoarea hramului a început încă din ziua de duminică, 14 august, când la ora 18.00, s-a oficiat Vecernia și Litia, urmate de Prohodul Maicii Domnului, cu înconjurarea bisericii.
Biserica din Brăișoru a fost cladită din piatră de granit, în stil neobizantin. Prin contribuția credincioșilor, între anii 1954-1957, locașul a fost supus unor lucrări de reabilitare, fiind zugrăvit în anul 1970. Trei ani mai târziu biserica a fost sfințită. Lucrări importante de renovare au fost executate după anul 1999. Pictura, în tehnica tempera-acril, s-a făcut în anul 2010, de către pictorul Vasile Mocan și soția sa, din localitatea Rediu, județul Cluj. Actualul paroh, preotul Dan-Ionuț Lupuțan, a fost numit din data de 1 iunie anul curent, potrivit căruia sfântul locaș urmează să fie resfințit în anul 2012.