Cooperare transfrontalieră pentru o viață fără droguri, la final

Fundația ‘Solidaritate și Speranță’ (FSS) a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei finalizează pe 28 octombrie 2012 implementarea proiectului ‘Cooperare transfrontalieră pentru o viață fără droguri’, informează „Ziarul Lumina”. Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței din România prin Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova și a avut o durată de 18 luni. Acesta s-a desfășurat în șase localități din România și Republica Moldova, în intervalul aprilie 2011-octombrie 2012 în parteneriat cu Misiunea Socială ‘Diaconia’ – Republica Moldova.

‘Obiectivul general l-a constituit întărirea relațiilor de cooperare transfrontalieră între organizațiile implicate în atenuarea traficului și consumului de alcool/droguri. Având în vedere faptul că în ultima perioadă s-a constatat o creștere a traficului și a consumului de droguri ilicite, atât în regiunea de Nord-Est a României, cât și pe teritoriul Republicii Moldova, proiectul a avut ca obiective specifice dezvoltarea abilităților persoanelor responsabile din comunitățile din zona transfrontalieră de a interveni în problematica traficului și consumului de alcool/droguri, conștientizarea tinerilor, cu vârste cuprinse între 10-20 ani, din comunitățile locale și de dincolo de graniță asupra consecințelor negative ale traficului și consumului de alcool/droguri și reducerea numărului de victime ale traficului și consumului de alcool/droguri din zona transfrontalieră. Activitățile de bază ale proiectului au vizat reducerea cererii pe piața drogurilor, prevenirea traficului și consumului de alcool și droguri, formarea unei rețele primare de intervenție comunitară, dar și inițierea și dezvoltarea unui program specializat de reabilitare pentru victimele traficului și consumului de alcool și droguri’, a amintit Ionuț Ignat, responsabil de comunicare în cadrul proiectului.

Comentarii Facebook


Știri recente