Convocarea anuală a preoților din structurile Ministerului Apărării Naționale continuă la Craiova

La Hotelul Militar din Craiova a continuat astăzi, 7 octombrie, convocarea anuală a preoților din structurile Ministerului Apărării Naționale, informează postul de radio al Patriarhiei Române. La întrunirea, care are drept scop pregătirea preoților din structurile armatei, a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Înaltpreasfinția Sa, a vorbit în cuvântul adresat preoților prezenți despre importanța misiunii ce le este încredințată. La rândul său preotul militar Constantin Țanu, Șeful Secției de Asistență Religioasă din Statul Major General a prezentat programul reuniunii.

Comentarii Facebook


Știri recente