Contribuția lui Paul Meyendorff la înțelegerea Tainei Maslului

Legătura Tainei Maslului cu Taina Pocăinței și cu cea a Euharistiei a fost accentuată în primele articole dedicate acestei secțiuni. Cu toate acestea, nu toi teologii ortodocși au căzut de acord cu privire la ordinea în care acestea ar trebui săvârșite, precum și asupra ideii unei spovedanii obligatorii înainte de primirea Maslului în cazul persoanelor bolnave.

O altă întrebare care este pusă tot mai adesea teologilor ortodocși din diaspora este aceea dacă Maslul poate fi săvârșit pentru o persoană creștină, dar care nu aparține de Biserica Ortodoxă, ci unei alte confesiuni. Vom analiza în cele ce urmează opiniile exprimate de profesorul Paul Meyendorff de la ‘Saint Vladimirâs Seminary’.

Legătura dintre Taina Maslului și Taina Pocăinței

Profesorul Paul Meyendorff remarca următoarele lucruri: ‘Evident, rânduiala spovedaniei și cea a ungerii bolnavilor sunt strâns legate între ele. Amândouă se adresează condiției noastre căzute și oferă un remediu. Însă nu sunt identice, iar folosirea uneia ca substitut pentru cealaltă înseamnă a le înțelege pe amândouă în chip greșit. Taina Spovedaniei se adresează realității faptului că toi păcătuim după Botez și ne oferă un mijloc de împăcare cu Biserica. Taina Maslului, în vreme ce abordează și iertarea păcatelor, se concentrează mai ales asupra realității fizice sau psihice și în nici un caz nu trebuie folosită ca un substitut pentru spovedanie’ (‘Taina Sfântului Maslu’, trad. Cezar Login, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 88). Așadar, trebuie să fim atenți să nu subînțelegem cumva faptul că iertarea păcatelor acordată prin Taina Maslului este identică sau substitutivă pentru cea conferită de Taina Pocăinței. Taina Maslului iartă doar păcatele de care nu ne mai aducem aminte și ne ajută să smulgem din inimile noastre patimile care s-au instaurat prin repetarea unor anumite păcate. Pe de altă parte, Taina Pocăinței ne iartă păcatele de care suntem conștienți și pe care le regretăm din toată inima. Maslul nu constituie un substitut pentru Taina Pocăinei. Paul Meyendorff se arată însă destul de critic față de faptul că, uneori, bolnavilor efectiv li se impune să se spovedească înainte de primirea Tainei Maslului. El afirmă: ‘Trebuie reținut că, atât în tradiția grecească, cât și în cea slavă, Taina Maslului poate fi administrată doar celor care se află în comuniune cu Biserica, ceea ce presupune ca aceștia să fie participanți activi la viaa sacramentală a Bisericii – o participare care include în mod normal spovedanie regulată și împărtășire frecventă. Pentru astfel de persoane impunerea spovedaniei înaintea Maslului nu ar trebui să fie o ‘condiție eliminatorie’ obligatorie’ (‘Taina Sfântului Maslu’, p. 89). Paul Meyendorff ne atrage atenția că Taina Pocăinței nu constituie un element obligatoriu înainte de Taina Maslului. Acest fapt este susținut atât de Tradiția Bisericii Ortodoxe, cât și de practica pastorală actuală. Se recomandă ca bolnavul să se spovedească, dar, dacă el are o viaă spirituală înaltă și se spovedește oricum des, atunci nu mai este cazul să insistăm pe marginea acestui subiect.

Taina Maslului și Taina Euharistiei

Taina Maslului a fost unită cu Sfânta Liturghie până în secolul al XII-lea, însă, așa cum observă profesorul Meyendorff, ‘lungimea excesivă a slujbei și declinul progresiv în ceea ce privește frecvența împărtășirii au condus la o separare a celor două slujbe’ (‘Taina Sfântului Maslu’, p. 89). Paul Meyendorff consideră că Taina Maslului trebuie să se încheie cumva cu primirea Euharistiei în cazul persoanei bolnave. De aceea, el militează pentru o reintroducere a vechii practici de săvârșire a Maslului împreună cu Sfânta Liturghie. Deși tocmai remarca faptul că lungimea excesivă a slujbei a condus la separarea Maslului de Euharistie, Paul Meyendorff se străduiește să ofere o soluție satisfăcătoare în acest sens: ‘În cazul în care Maslul se celebrează în Biserică cu numeroși credincioși, atunci ar fi posibil să-l legăm de o Liturghie euharistică. Însă, aceasta ar prelungi excesiv slujba care, și așa, are o mare întindere. Dar această opțiune ar putea fi pusă în practică în catedrale și mănăstirile care oricum săvârșesc Liturghia zilnic și unde Maslul ar putea fi încorporat în liniile manuscrisului din secolul al XII-lea (‘Coislin 213′). (…) Însă orice acțiune de acest gen ar trebui serios analizată și ar avea nevoie de aprobarea Sfântului Sinod’ (‘Taina Sfântului Maslu’, p. 90). Ideea exprimată de profesorul Meyendorff este una care ar putea fi luată în calcul pe viitor. Considerăm că această soluție este una echilibrată și care lasă suficientă cale liberă unei decizii potrivite, care să țină cont atât de acțiunile pastorale ale Bisericii, cât și de cele liturgice.

Se poate săvârși Taina Maslului pentru creștini de alte confesiuni?

Părerea profesorului Meyendorff pe care am citat-o și în debutul acestui material este cât de poate de clară: ‘Trebuie reținut că, atât în tradiția grecească, cât și în cea slavă, Taina Maslului poate fi administrată doar celor care se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă’ (‘Taina Sfântului Maslu’, p. 89). Așadar, Taina Maslului nu poate fi săvârșită pentru creștini de alte confesiuni. Cu toate acestea, nimic nu ne poate împiedica să îi ajutăm pe acești creștini în alte moduri. Iată câteva sugestii ale profesorului Meyendorff: ‘Ce ar putea face creștinii ortodocși pentru a-i sluji pe bolnavii aflai dincolo de limitele înguste ale parohiei lor? Cu siguranță îi pot vizita și le pot acorda ajutorul necesar. Procedând astfel, ei doar extind dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, căci Dumnezeu nu a dorit ca noi să suferim. Se pot ruga pentru bolnavi și, dacă aceștia doresc, își pot pune mâinile peste ei și îi pot unge cu untdelemn luat, spre exemplu, din candela care arde înaintea icoanei sfinților fără de arginți. Îi pot asculta pe cei bolnavi și pot fi alături de ei în momentele lor grele – uneori fără a fi necesar să spună vreun cuvânt’ (‘Taina Sfântului Maslu’, p. 94). Aceste cuvinte ale profesorului Meyendorff sunt cât se poate de sincere și bine întemeiate. Nu există absolut nici un motiv care să ne împiedice să slujim un bolnav doar pentru că el aparține unei alte confesiuni. Din păcate, unii creștini împing frica lor față de conlucrarea ecumenică la dimensiuni care frizează încălcarea poruncii iubirii aproapelui. Trebuie să fim de ajutor oricărui om bolnav, nu doar celor care sunt ortodocși. În acest sens, profesorul Meyendorff remarca, și încheiem cu acest pasaj: ‘Procedând astfel, creștinii ortodocși își exercită slujirea lor preoțească și aduc în lume prezența Bisericii, a lui Hristos Însuși. Acesta este un domeniu în care mărturia ortodoxă din societatea modernă apuseană a fost destul de firavă. Comunitățile ortodoxe sunt adesea limitate la a trăi în enclave mici, adesea etnice. Nu se simt bine într-o comunitate mai mare – nici prin intermediul unor programe sociale, nici prin slujirea bolnavilor sau a bătrânilor. Și totuși, acestea sunt mijloace excelente de răspândire a Evangheliei, a veștii celei bune pe care Hristos, prin Biserică, o dă lumii’ (‘Taina Sfântului Maslu’, p. 94).

(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 13 septembrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente