Continuarea activităților catehetice la Parohia Toți Sfinții din Râmnicu-Vâlcea

La Parohia „Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea a continuat seria de activități catehetice atât pentru tineri cât și pentru adulți.

După cum informează site-ul arhiram.ro, în ziua praznicului Întâmpinarea Domnului, un grup de elevi ai Grupului Școlar „Căpitan Nicolae Pleșoianu” din Râmnicu-Vâlcea, însoțiți de Prof. Badea Mihaela au participat la activitățile catehetice ale Parohiei „Toți Sfinții”. În cadrul întâlnirii a fost prezentată tema Urcuș spre Înviere – Iisus Hristos, Domn al dragostei și al păcii, temă ce se încadrează în cadrul proiectului Puterea cuvintelor.

Întâlnirea a constituit un bun prilej de îmbogățire a cunoștințelor religioase, tema abordată făcând referire la omagierea Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, reliefându-se faptul că prin iubire descoperim roadele credinței adevărate, căci „Credința fără fapte, moartă este” (Iacob 2,17).

‘Auzim adesea în jurul nostru vorbindu-se despre filantropie, un concept cu rădăcini vechi în istoria creștinismului, dar la fel de actual și, mai ales, necesar în zilele noastre. Poate că nu avem timp, fiecare dintre noi, să ne dovedim, în fiecare zi, dragostea, sprijinul și solidaritatea față de cei din jurul nostru, însă cu siguranță putem răspunde din când în când chemării Bisericii, care, prin structurile sale specializate, este mereu alături de cei aflați în nevoie’, a subliniat Părintele Constantin Cîrstea, parohul acestei biserici.

Comentarii Facebook


Știri recente