Continuă lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului

Lucrările la viitoarea Catedrală patriarhală continuă și în această perioadă. Astăzi se va turna plotul numărul 1 al fundației.

„Plotul de betonare pe care îl turnăm acuma este prima grindă transversală intersectată cu grinzile longitudinale. Am creat două întreruperi de betonare și pentru noi înseamnă primul pas în turnarea betonului radierului până la cota 22 și 10 la 20 și 10. Pentru noi, conorma graficului de execuție, este o mare realizare că am reușit să turnăm primul plot de betonare al radierului. După sărbători vom continua într-un ritm și mai alert creând ploturi de betonare chiar și de 800-1000 de metri cubi de beton”, a precizat pentru TRINITAS TV Ing. Ion Ion, responsabil CTC.

Echipe de muncitori vor lucra până la finalizarea hidroizolației din plumb și la armătura din prima parte a radierului.

„Vă pot spune că am început lucrările de betonare a radierului. Primul plot de betonare l-am început cu o turnare de 710 metri cubi de beton. Lucrăm cu două pompe de betonare cu echipe special instruite atât în momentul turnării betonului fiecare echipă merge pe trasee bine definite pentru a crea un beton bine compactat. Capacitatea stației de betonare este de 60 de metri cubi pe oră și se lucrează în flux continuu”, a mai spus Ing. Ion Ion.

Cei care doresc să afle mai multe informații dar și cum pot contribui la realizarea lucrărilor pentru noua Catedrală patriarhală pot consulta site-ul www.catedralaneamului.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente