Constructiile de la manastirea de pe Ceahlau se inscriu in suprafata acordata prin lege

Comunicat de presa

In editia de azi, 9 mai 2007, cotidianul ‘Romania Libera’ a publicat un articol rautacios si dezinformator semnat de Mihael Balint si intitulat: ‘Expertiza topografica la schitul de pe Ceahlau’. In acest material se sugereaza ca expertiza topografica ar fi constatat ca, la manastire, constructiile ‘s-au intins abuziv pe nu mai putin de 5.600 metri patrati’, luand astfel in calcul si bordeiele care au fost demolate. Autorul articolului afirma ca bordeiele ar fi fost facute din piatra si se intreaba ce se va intampla cu ‘materialele si deseurile rezultate’.

Constructiile de la manastirea de pe Ceahlau la care se refera articolul sunt parte componenta a organizarii de santier, fiind destinate muncitorilor care au lucrat la Casa ‘Panaghia’. Ele au fost, totodata, si locuinte provizorii pentru monahi si pelerini, gazduiti aici pana cand se va finaliza casa in care vor avea, in sfarsit, conditii decente.

Casa ‘Panaghia’ fiind acum aproape de finalizare, bucataria de vara, magazia de alimente si bordeiele monahilor, toate din lemn!, au fost demolate, iar lemnul va fi folosit pentru uzul casnic. Asadar, nu este vorba de niste constructii din piatra, iar suprafata pe care sunt amplasate acum biserica manastirii si Casa ‘Panaghia’ este cea legala, de 1500 mp.

Secretariatul Centrului Eparhial Iasi

Comentarii Facebook


Știri recente