Conștiința socială a necesității despătimirii

Primirea sărbătorii Învierii, lucrată prin urcușul duhovnicesc al Păresimilor, trebuie continuată și după gustarea plină de har a praznicului. Cum însă Învierea nu poate fi înțeleasă ca sărbătoare a izbăvirii de moarte decât în contextul urcușului în lupta cu patimile, Sfântul Grigorie Palama insistă în multe din Omiliile sale asupra acestui aspect. Îndrăgirea vieții celei adevărate presupune îndepărtarea de la rău.

Parafrazând într-una din Omiliile sale cuvintele psalmistului care îndeamnă ca ‘limba să înceteze de la rău și buzele să nu grăiască vicleșug’, Sfântul Grigorie îndeamnă la ‘lepădarea lucrurilor întunericului și îmbrăcarea cu armele luminii’. Faptele cele rele sunt ‘lăcomia pântecelui, beția și desfrâul, iubirea de arginți, lăcomia, pofta de avere și nedreptatea, slava deșartă, cutezanța, semeția’. Toate acestea îl rup pe om de izvorul vieții și al nemuririi, Mielul lui Dumnezeu jertfit pentru noi. Luarea ‘zălogului nemuririi și a moștenirii celei făgăduite’ implică așadar lucrarea virtuților. Nu este însă un simplu exercițiu etic, ci angajarea în această luptă se face la un nivel extrem de profund al existenței umane, acolo unde se dă adevărata luptă între viață și moarte, între coruptibilitate și incoruptibilitate, între înălțare și eșec. Hristos este astfel nu un model moral demn de urmat, ci izbăvitorul și vindecătorul omului în totalitatea sa. Înfrânarea, postul, înțelepciunea, dreptatea, milostenia, îndelunga răbdare, dragostea, smerenia sunt lucrări care la o primă vedere pot fi considerate sau anevoioase, sau vizând doar o implicare și un rezultat limitativ. Însă efortul depus în lucrarea acestor virtuți deschide perspective incomparabile cu îngustimea și lipsa de perspectivă reieșite din patimi: ‘Dar este oare binele greu de îndeplinit și virtuțile sunt oare mai anevoioase decât răutățile? Eu nu văd că lucrurile ar sta astfel. Căci cel bețiv suferă mai multe necazuri din beție și cel neînfrânat mai mult îndură decât cel înfrânat, și cel lipsit de cumpătare decât cel înțelept; cel care caută cu ardoare să se îmbogățească este nespus mai chinuit decât cel ce trăiește cu cele ce îi sunt de-ajuns, și cel ce caută să se înconjoare pe sine de slavă suferă mai multe decât cel ce își duce viața în umbră. Însă, din pricina vieții noastre pline de desfătări, virtuțile ne apar nouă ca fiind anevoioase.’

Virtuți pentru toți

Necesitatea lucrării virtuților este valabilă atât pentru cei săraci, cât și pentru cei bogați. Conducători sau supuși, toți sunt chemați să scoată patimile rele din suflet. Este însă mult mai ușor pentru cei care nu sunt prinși în mrejele dorinței de avuție să se lepede de patimi. Dorința și obișnuința cu toate facilitățile vieții duse în bunăstare sporesc nesațul și orientarea spre alte patimi. Mult mai ușor se va lăsa antrenat spre alte patimi un bogat sau un iubitor de putere. Însă ‘plugarul sau tăbăcarul sau zidarul, croitorul, țesătorul, și îndeobște omul care își procură cele de trebuință vieții prin ostenelile sale și prin lucrarea mâinilor lui, dacă înlătură și izgonește din sufletul său pofta și dorința bogăției, a slavei și a moliciunii, va fi cu adevărat fericit. Sunt săraci cu duhul aceia care, prin smerenia și neiubirea de slavă și neplecarea spre plăceri a duhului lor, au sărăcia din afară de bunăvoie sau suferă cu bărbăție sărăcia, chiar dacă este fără voia lor’. Totuși nici cei bogați sau aflați în funcții de conducere nu trebuie să deznădăjduiască: ‘dar să nu se înfricoșeze cineva dacă este avut, sau slăvit, sau cârmuitor. Pentru că și acesta poate, dacă vrea, să caute slava cea de la Dumnezeu și să se înfrâneze pe sine, astfel încât să oprească aplecarea sa spre rele și să săvârșească fapte însemnate, lepădând relele cele mari’.

Sprijinul unic – nădejdea în Dumnezeu

Sfântul Grigorie Palama insistă de multe ori în Omiliile sale asupra rolului persuasiv și demonstrativ pe care cei aflați în puncte-cheie din administrație sau din alte structuri statale sau comerciale îl pot avea asupra subordonaților sau colegilor lor. Putem doar adăuga că apelul este extrem de actual. În loc de dirijismul ierarhic, neargumentat, practicat în perioada comunistă, și moștenit la anumite nivele în concurența politică sau comercială contemporană, putem propune exemplul modelului omului care, deși implicat în anumite structuri sociale (inerente de altfel unui mers normal al societății actuale), se structurează și resursează prin harul lui Dumnezeu, răspândind, nu în mod fundamentalist sau fanatic, mesajul restructurării fundamentale prin harul lui Dumnezeu. Este bine știut că puterea oferă un statut politic, un statut social și oferte economice. De aici până la infidelitatea față de orice principiu concurențial corect este un pas extrem de mic. Demersul făcut de Sfântul Grigorie Palama amintește de replica unui politolog contemporan: ‘în perioada comunistă se alegeau oameni pe sprânceană, pe baza unor criterii ce țineau cont permanent de raporturile de forță și de luptele interne ce se purtau veșnic între cadrele de nădejde. Incapacitatea de a rezolva problemele efectiv și dorința de a păstra măcar aparențele (economice, sociale, politice și chiar culturale) au dus la o luptă acerbă, care dorea să țină sub control acele aparențe repetate demagogic la nesfârșit de către propaganda de partid. Și au reușit decenii de-a rândul, perfecționând metodele de păstrare ale puterii și ale aparențelor. Căci puterea era totul’ (Karoly Vekov).

‘Să ne răbdăm unii pe alții, căci suntem mădulare unii altora’

Curățenia inimii este așadar absolut necesară mai ales în orice fel de demers social. Redăm un alt fragment dintr-o Omilie care ar putea servi drept punct de plecare pentru orice acțiune care stabilește reguli și principii de relaționare, fie în lumea politică, fie în cea economică și subînțeles în cadrul larg social: ‘Întru Hristos nu este cârmuitor nici cârmuit, ci toți întru harul Lui suntem una prin credința întru El. Să ne iubim, deci, unii pe alții, și să ne răbdăm unii pe alții, și să ne îngrijim unii pe alții, întrucât suntem mădulare unii altora’. Nu știu dacă putem încadra aceste îndemnuri simplu în categoria unor eticisme sociale. Mesajul e mult mai profund, având trimiteri ontologice. Cert este însă faptul că nu le putem neglija în răspunsul pe care îl căutăm în mai mult sau mai puțin realele crize economice, politice și sociale. Hristos vine să îl mântuiască pe om în contextul în care acesta se află. Contemporaneitatea nu oferă cadre foarte diferite principial de orice alte contexte care s-au succedat în istorie. Lăcomia rămâne lăcomie, goana după putere rămâne goană după putere, fie că e vorba de secolul al XIV-lea sau de secolul al XXI-lea. În același timp, lupta pentru despătimire, atât la cei cârmuiți, cât și la cârmuitori, rămâne o necesitate: fie că e vorba de secolul al XIV-lea sau de secolul al XXI-lea (Articol realizat de pr. Roger Coresciuc și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 10 aprilie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente