Constantin Brâncoveanu – Îndoitul încoronat

Cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea mucenicească a lui Constantin Brâncoveanu și a celor împreună cu dânsul (1714-2014), pretutindeni în România se comemorează înălțătorul martiriu al domnitorului. Firește, el nefiind un eveniment petrecut în afara unui context istoric, trebuie să avem în vedere întregul parcurs al domniei acestui fericit sfânt pentru a scoate și mai bine la lumină învățăturile ce ne-au parvenit peste veacuri în urma acestei domnii. Dumnezeu l-a învrednicit pe Brâncoveanu să poarte atât coroana puterii lumești, cât și a celei a martiriului, arătându-ne că cel care arde de dragoste pentru Hristos și face voia Lui nu se lasă furat de cele materiale și de deșertăciunea acestei lumi, ci, conștient de marea iubire a Lui, Îl urmează chiar și sub satârul călăului.

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente