Consolidarea și restaurarea Bisericii „Sfântul Nicolae” – Amaradia din Craiova

Biserica „Sfântul Nicolae” – Amaradia din Craiova, construită în anul 1794, va intra de la începutul lunii octombrie, într-un amplu proces de consolidare și restaurare. Banii provin din fonduri europene nerambursabile.

Mai multe amănunte a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Florin Bonea, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” – Amaradia din Craiova: „În cadrul proiectului vor fi derulate mai multe activități de restaurare și consolidare, printre care amintim: consolidarea edificiului Bisericii, restaurarea componentelor artistice, fresca, icoanele, obiectele din piatră și mobilierul, consolidarea și restaurarea turnului de intrare care, de asemenea, este monument istoric. Biserica Sfântul Nicolae este una dintre cele mai valoroase din județul Dolj pentru că adăpostește cea mai veche frescă păstrată integral. De asemenea, păstrează nealterat stilul vechilor biserici din Țara Românească, stilul brâncovenesc”.

Comentarii Facebook


Știri recente