Consfătuirea Semestrială a Profesorilor de Religie din Județul Dâmbovița

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei a prezidat joi, 14 aprilie 2011, lucrările Consfătuirii Semestriale a Profesorilor de Religie din Județul Dâmbovița, cu tema „Copiii și elevii în Biserică”, care s-a desfășurat sub egida „Anului omagial al Sf. Botez și al Sf. Cununii „, în Sala de Festivități a Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

În cuvântul de deschidere al acestei întâlniri, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a vorbit despre importanța deosebită pe care religia o are în școala românească, deoarece oferă elevilor o educație integrală și susține formarea unor caractere frumoase, necesare, atât misiunii Bisericii, cât și progresului societății noastre. De asemenea, rolul profesorului de religie nu trebuie să se rezume doar la transmiterea de noi informații, ci, mai cu seamă, la educația credinței și la formarea morală a noii generații. Înaltul Ierarh a vorbit și despre importanța colaborării dintre profesorul de religie și preotul de la parohia în care se află fiecare școală, pentru a contribui la aprofundarea valorilor Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos în societatea noastră.

Evenimentul educațional a continuat, după aceea, cu prezentarea unor mijloace și metode moderne de a atrage interesul copiilor și al tinerilor pentru integrarea lor în comunitatea eclezială și pentru participarea la activități parohiale. S-a prezentat stadiul derulării proiectelor educațional-teologice ale Patriarhiei Române, care se desfășoară în Arhiepiscopia Târgoviștei, „Hristos împărtășit copiilor”, dar și activitățile legate de „Anul omagial al Sf. Botez și al Sf. Cununii „.

Întâlnirea s-a încheiat cu discuții pe marginea temei și cu prezentarea noutăților educaționale și legislative în domeniu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…