Seminarul Teologic ‘Veniamin Costachi’ a găzduit marți, 6 septembrie, consfătuirea profesorilor de religie din județul Neamț. Evenimentul a fost organizat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, după cum ne informează Ziarul Lumina.
Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care s-au numărat și preoți care desfășoară activitate didactică.
Pe lângă Înalt Preasfințitul Teofan, la consfătuire au mai participat doamna Luminița Georgeta Vârlan, inspectorul școlar general al județului Neamț, protos. Hrisostom Rădășanu, consilierul pe probleme de învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Ioan Gherasimescu, vicarul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și domnul Mihai Giosan, inspectorul nemțean pentru disciplina religie.
În cuvântul de întâmpinare, Înalt Preasfințitul Teofan a arătat valoarea deosebită a misiunii profesorului de religie, care este dator să așeze în sufletul elevilor nu doar cunoștințe, ci și focul credinței, care să scoată la iveală tot ce este mai bun și mai durabil în sufletele tinerilor. Profesorul de religie trebuie să dea dovadă atât de profesionalism, cât și de tact duhovnicesc și nu trebuie să uite că elevul, la ora de religie, nu vine doar cu inteligența, ci cu sufletul întreg, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
O dovadă a bunei colaborări dintre Biserică și Școală
Următoarea intervenție a aparținut doamnei Luminița Georgeta Vârlan, inspectorul școlar general al județului Neamț, care a vorbit despre valoarea deosebită a activității profesorului de religie în formarea tinerei generații, într-o societate în care valorile autentice sunt tot mai difuze. Doamna inspector a apreciat relația deosebită care există între Biserică și Școală la nivelul județului Neamț: ‘Toate mănăstirile, fără egal, din județul nostru ne fac să ne simțim și să ne purtăm altfel. Este evident că de această atmosferă unică beneficiază și Școala’.
Pe fondul unor întrebări venite din rândul profesorilor, referitoare la unele comentarii răuvoitoare din anii precedenți, legate de slujba care se oficiază la începerea anului școlar, doamna inspector a spus că slujba de binecuvântare de la începutul anului nu are nevoie de o reglementare formală, ea fiind o dovadă a bunei colaborări dintre Biserică și Școală. Doamna inspector a opinat că o slujbă de binecuvântare de 15 minute, săvârșită la începutul anului, nu poate fi considerată o pierdere de timp pentru școală.
Mihai Giosan, inspectorul de religie pe județul Neamț, a făcut o evaluare a anului școlar 2010-2011 și a adus la cunoștința profesorilor modificările legislative comunicate de ministerul de resort.
În încheiere, reprezentantul Doxologia Media a adus la cunoștința profesorilor intenția Arhiepiscopiei Iașilor de a veni în sprijinul profesorilor de religie prin crearea unei rețele de saituri web interconectate (de tip rețea socială), pentru toți profesorii de religie, proiect estimat a fi implementat până la mijlocul anului viitor.