Consfătuirea profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Dunării de Jos

În Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc astăzi, 10 septembrie, consfătuirile profesorilor de Religie în vederea pregătirii activităților didactice pentru noul an școlar 2010-2011. La Galați, programul a început cu participarea tuturor cadrelor didactice la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală. La slujbă a fost prezent și ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, informează TRINITAS TV.

„Ne rugăm la Dumnezeu ca începutul anului școlar să stea sub binecuvântarea lui Dumnezeu și mai ales sub binecuvântarea Evangheliei de astăzi care a arătat că este nevoie de înmulțit și cuvântul Evangheliei ca să putem să sperăm că și Dumnezeu ne înmulțește darurile necesare pentru viața noastră”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Împreună cu profesorii s-au rugat și Înaltpreasfințitul Părinte Dometian, Mitropolitul Vidinului, și Preasfințitul Părinte Sionie, Episcop Vicar al Mitropoliei Vidinului, din Biserica Ortodoxă Bulgară, oaspeții Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian. A urmat apoi ședința propriu-zisă, găzduită în sala „Melchisedec Ștefănescu”.

La Brăila, al doilea mare oraș al Eparhiei Dunării de Jos, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde au participat toți profesorii de Religie din județ. Lucrările consfătuirii au avut loc în sala de conferințe a Protoieriei Brăila.

„Vă transmit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian binecuvântarea sa și cuvântul său de încurajare pentru munca care o faceți în școli. Este o muncă responsabilă și grea care implică multă credință, dragoste și evlavie din partea dumneavoastră”, a spus părintele arhim. Daniil Oltean, Vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Scopul acestor întâlniri a fost analizarea activităților educaționale și de formare religioasă a copiilor pentru anul școlar ce s-a încheiat și prezentarea activităților didactice și misionare pentru noul an.

Comentarii Facebook


Știri recente