Consfătuirea naţională ASCOR şi LTCOR, la final

Cei 86 de reprezentanţi din cele 37 de filiale ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) şi ale Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR), întruniţi la Bucureşti pentru consfătuirea naţională anuală, au participat duminică, 19 aprilie, la Sfânta Liturghie săvârşită la Mănăstirea Cernica, informează Ziarul Lumina. După slujbă, tinerii au mers la mormântul părintelui Dumitru Stăniloae, unde au participat la o rugăciune de pomenire, iar duhovnicul ASCOR Bucureşti, părintele Vasile Gavrilă, a subliniat relaţia pe care părintele Stăniloae a avut-o personal cu Dumnezeu, fapt văzut de cei care l-au înconjurat mai ales înainte de mutarea sa la Domnul.

La finalul întâlnirii, care s-a desfăşurat la Centrul cultural-social „Sfântul Calinic“ de la Mănăstirea Cernica, au fost prezentate concluziile consfătuirii naţionale. Potrivit părintelui Vasile Gavrilă, participanţii au constatat că, deşi fiecare filială (dintre care 18 nou-înfiinţate au primit confirmarea cu această ocazie) are propriile sale programe în funcţie de contextul în care îşi desfăşoară activitatea, ele se pun de acord în ceea ce priveşte evenimentele majore din viaţa tinerilor sau a studenţilor. S-a propus organizarea la un nivel mai amplu a taberelor şi întrunirilor tinerilor creştini ortodocşi români, în vederea mai bunei cunoaşteri a activităţii celorlalţi. De asemenea, s-a stabilit ca la următoarea întâlnire la nivel naţional, care va avea loc peste doi ani la Bucureşti, cele două asociaţii să coopereze în vederea organizării cât mai bune a evenimentului.

Comentarii Facebook


Știri recente