Congresul tinerilor creștin ortodocși din Arhiepiscopia Craiovei, la Tismana

Mănăstirea Tismana va găzdui sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 10:30, ediția a IX-a a Congresului tinerilor creștin ortodocși din Arhiepiscopia Craiovei, eveniment organizat de Fundația „Cuvântul care zidește” a Mitropoliei Olteniei și Sectorul cultural eparhial. La întâlnire vor fi prezenți peste 50 de tineri care fac parte din grupurile de tineret ale parohiilor de pe raza județelor Dolj și Gorj, potrivit Gheorghe Cioiu. Tinerii vor participa la activitățile inițiate de organizatori și la dezbateri pe tema „Sfinți Tămăduitori”.

În prima parte a zilei se va desfășura faza finală a Festivalului oratoric „Sfântul Ioan Gură de Aur”. Apoi, invitatul întâlnirii, părintele Teodor Ciontu, protoiereu al Protoieriei Craiova Nord, le va vorbi tinerilor despre „Taina Sfântului Maslu în viața sufletească și trupească a credinciosului”, un subiect pe marginea căruia vor avea loc discuții și dezbateri. De asemenea, președintele Asociației „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III”, Aurora Zgonea, va susține o prelegere pe tematica întrunirii.

„Întâlnirea tinerilor creștini ortodocși se desfășoară cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei”, a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundației „Cuvântul care zidește”.

Comentarii Facebook


Știri recente