Congresul Național Hristos împărtășit copiilor la Caraiman

Peste 40 de inspectori eparhiali ai eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române s-au întâlnit zilele acestea la Centrul social-pastoral ‘Sfânta Cruce’ de la Mănăstirea ‘Înălțarea Sfintei Cruci’ – Caraiman din județul Prahova, în cadrul celui de-al V-lea Congres Național ‘Hristos împărtășit copiilor’. Începând de marți, 11 septembrie și până astăzi, 12 septembrie 2012, inclusiv, participanții analizează activitățile catehetice derulate la nivelul Patriarhiei Române în anul 2012, dar și pregătirea programelor de catehizare pentru anul 2013. În deschiderea lucrărilor, părintele consilier patriarhal Constantin Pătuleanu – Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. A urmat prezentarea rapoartelor de activitate ale fiecărei eparhii, în care inspectorii eparhiali au arătat activitățile desfășurate în decursul perioadei vizate. ‘Anul acesta încheiem o serie de trei ani de tabere, la care au participat 9.620 de copii din toate eparhiile și protopopiatele Patriarhiei Române. La acest congres, pe lângă dările de seamă și rezultatele pe care le vor prezenta participanții, se vor dezbate soluțiile și planurile pentru viitor, pentru că programul ‘Hristos împărtășit copiilor’ s-a îmbogățit cu o experiență bogată din proiectul ‘Alege școala!’, experiență pe care intenționăm să o folosim, deoarece în momentul de față Biserica a demonstrat că are capacitatea și infrastructura de a aduce copiii împreună, de a lucra cu ei și de a organiza tabere și pentru a se apropia de Dumnezeu și de a câștiga un viitor mai bun’, a arătat părintele consilier Constantin Naclad, de la Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române.

‘De la mijlocul anilor ’90 încoace, când acest proiect a luat naștere, World Vision a fost direct implicat și va rămâne în continuare implicat. Am avut viziunea de a aduce programul în România, căutam un partener care îmbrățișează ideea aceasta și care de fapt o ia sub aripa sa și o duce mai departe și acest partener minunat este Biserica Ortodoxă Română, cu care ne aflăm în parteneriat, care înțelege valoarea acestui proiect, și suntem foarte fericiți că am reușit să dezvoltăm programul acesta până unde este el acum’, a arătat directorul World Vision România, Cătălin Popa, după cum ne informează Ziarul Lumina. Totodată, acesta a adăugat că World Vision va continua să colaboreze cu Patriarhia Română și în alte proiecte ce vor fi derulate pe viitor.

Comentarii Facebook


Știri recente