Conferințele semestriale de toamnă în Eparhia Buzăului și Vrancei

Biserica Parohiei „Bunavestire”-Buzău a găzduit astăzi, 16 octombrie 2012, Conferința semestrială de toamnă a preoților Protoieriei Buzău I. Lucrările au fost precedate de oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum, informează TRINITAS TV.

Întrunirea de astăzi face parte din seria evenimentelor din eparhie dedicate Anului Omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor. Pr. Ioan Necula de la Parohia „Tuturor Sfinților” din municipiul Buzău a susținut referatul cu tema ‘Biserica și îngrijirea bolnavilor’.

În continuarea lucrărilor, s-au purtat dezbateri pe marginea subiectului abordat și a fost reliefat rolul deosebit al implicării preotului în vindecarea bolilor sufletești și trupești.

Conferințele vor continua și în zilele următoarele în celelalte protoierii din județele Buzău și Vrancea.

Comentarii Facebook


Știri recente