Conferințele preoțești din al doilea semestru al anului 2008, în Episcopia Caransebeșului

Potrivit rezoluției Consiliului Eparhial din data de 9 octombrie 2008, tematica conferințelor preoțești din al doilea semestru al anului 2008, în Episcopia Caransebeșului este: „Preotul paroh și activitatea sa liturgică, misionară și administrativ-bisericească în contextul implementării noului Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române”.

Conferințele vor fi prezidate de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian și se vor desfășura după cum urmează: Protopopiatul Caransebeș ( luni, 3 noiembrie), Protopopiatul Reșița ( marți, 4 noiembrie), Protopopiatul Oravița ( joi, 6 noiembrie) și Protopopiatul Băile-Herculane ( marți, 11 noiembrie).

La fiecare centru protopopesc conferința va fi precedată de oficierea slujbei Tedeumului, de către preoții desemnați de părinții protopopi, în prezența Ierarhului, după care vor avea loc conferințele propriu zis structurate în două părți. În prima parte se va prezenta referatul privitor la tema stabilită, iar în a doua parte vor avea loc discuții referitoare la problemele administrativ, pastoral-misionare și social-filantropice din parohiile Eparhiei.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente