Conferințe preoțești și vizite pastorale în Episcopia Hușilor

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, a prezidat în perioada 17-19 august 2009 o serie de conferințe administrative ale preoților și stareților din cuprinsul eparhiei. De asemenea, Preasfinția Sa a efectuat mai multe vizite pastorale în parohiile din Vaslui și Bârlad.

Cu începere de luni, 17 august 2009, Preasfințitul Corneliu a convocat o serie de ședințe cu preoții din cele cinci protopopiate ale Episcopiei Hușilor. Întrunirile au avut loc în temeiul articolului nr. 88, litera (e) din Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care prevede că episcopul eparhiot „convoacă și prezidează organismele deliberative și executive ale eparhiei, precum și conferințe și întruniri ale preoților și sinaxe ale personalului monahal”. În cadrul acestor întâlniri, s-au discutat o serie de probleme administrative curente cu privire la disciplina clerului și au fost prezentate o serie de comunicări ale Centrului Eparhial Huși. Conferințele preoțești ale Preasfințitului Corneliu au fost primele întâlniri oficiale cu clericii Episcopiei Hușilor, în noua demnitate de ierarh titular al Episcopiei.

La începutul acestei săptămâni, Preasfințitul Corneliu a prezidat, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Vaslui, ședința cu preoții și stareții Protopopiatelor Vaslui și Negrești. În după-amiaza aceleiași zile, Preasfinția Sa a efectuat vizite pastorale la bisericile din municipiul Vaslui și din suburbiile acestuia. Au fost vizitate 11 sfinte lăcașuri, după cum urmează: Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, Biserica „Sf. Ioan”, Biserica „Sf. Cuv. Parascheva”, Biserica „Sf. Arhangheli”, Biserica „Sf. Andrei” – Delea, Biserica „Sf. Nicolae”, Biserica „Sf. Apostoli”, Biserica „Sf. Treime”, Biserica Brodoc, Biserica Moara Grecilor – Cartierul Nou și capela Spitalului Județean de Urgență Vaslui, ce urmează a fi sfințită în data de 20 septembrie. În dimineața zilei de marți, PS Corneliu s-a întâlnit cu preoții și stareții din Protopopiatul Bârlad, în sala de ședințe a Protoieriei. „Consider că aceste vizite sunt utile pentru fiecare parohie în parte. Mi-aș dori ca, în fiecare an, ierarhul nostru să meargă măcar o dată la fiecare parohie, pentru a sta de vorbă cu preoții și pentru a căuta soluții pentru problemele cu care aceștia se confruntă. Consider că avem un ierarh care poate da sfatul cel mai în măsură preoților din subordine”, a declarat pr. Marin Constantin, protoiereu al Protopopiatului Bârlad.

Ieri, 19 august a.c., în sala de ședințe a Protoieriei Huși, Preasfinția Sa s-a întâlnit cu preoții și stareții din cadrul Protopopiatelor Huși și Fălciu. Scopul acestor vizite a fost acela de a se cunoaște activitățile pastorale, misionare și filantropice desfășurate în cadrul parohiilor, dar și identificarea nevoilor cu care se confruntă preoții și credincioșii din Episcopia Hușilor. „După conferința preoților din Protopopiatele Vaslui și Negrești, am vizitat toate bisericile din orașul Vaslui, precum și din parohiile limitrofe orașului, pentru a-mi crea o imagine reală asupra stării bisericilor, vieții liturgice și ordinii care trebuie să domnească în casa lui Dumnezeu. În cursul zilei de marți, am fost la Protopopiatul Bârlad, unde am vizitat 14 biserici din acest oraș, iar astăzi (n.r. – ieri) am avut conferință cu preoții din Protopopiatele Huși și Fălciu. În Vaslui, am constatat că starea bisericilor este destul de bună, în timp ce mai multe sfinte lăcașuri din Bârlad se află într-o stare degradată”, ne-a spus Preasfințitul Corneliu.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente