Conferințe preoțești semestriale în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

În luna septembrie a acestui an au loc conferințele preoțești semestriale și în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei. Pentru aceste întâlniri a fost programată tema „Implicarea copiilor și tinerilor în activitățile comunității parohiale – factor esențial al dinamizării și dezvoltării proiectelor catehetice, culturale și social-misionare ale Bisericii Ortodoxe Române.” Tema va fi pregătită de către preacucernicii preoți referenți și discutată de către toți clericii participanți, în fiecare zonă în parte. La fiecare sesiune de discuții va participa și va modera întâlnirea Preasfințitul Părinte Vincențiu, însoțit de clericii din administrația eparhială, consilieri, inspectori și protopopi.

În Județul Ialomița, conferința se va desfășura în Municipiul Urziceni, pe 17 septembrie. În celălalt județ al eparhiei, Călărași, preoții se vor întâlni pe 24 septembrie, în Municipiul Călărași. Dat fiind că în Protoieria Oltenița din Județul Călărași se va oficia slujba de sfințire a noului sediu al protoieriei, conferința preoțească din această zonă se va ține separat, pe 22 septembrie.

Pentru o mai bună înțelegere a vastei temei propuse pentru discuții, se vor urmări următoarele puncte:

a) grija deosebită acordată de Mântuitorul Iisus Hristos copiilor și tinerilor în timpul misiunii Sale;

b) tinerii sfinți martiri ai Bisericii – modele de maturitate duhovnicească;

c) viziunea Sfinților Părinți privind rolul tinerilor în Biserică;

d) tinerii, mlădițe vii ale Bisericii (relația copiilor și tinerilor cu preotul și parohia – actualitate și perspective);

e) modalități concrete de implicare a tinerilor în viața bisericească, sub toate aspectele ei: liturgic, cultural – catehetic și social – misionar.

Programul fiecărei sesiuni de întâlnire va începe cu săvârșirea Sfintei Liturghii, urmând apoi o slujbă de Te Deum. După primirea binecuvântării lui Dumnezeu, preoții vor participa la susținerea referatelor și la discuțiile de pe marginea acestora.

Comentarii Facebook


Știri recente