Conferințe preoțești dedicate Sfinților Împărați Constantin și Elena

Urmare a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care 2013 este Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, în cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei și Arhiepiscopiei Aradului au început, în ziua de marți, 8 octombrie 2013, conferințele preoțești pastoral-misionare semestriale de toamnă pe această temă, informează „Ziarul Lumina”.

În Protopopiatul Arad, conferința s-a ținut în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, iar înainte a fost oficiată slujba de Te Deum în Catedrala veche „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Conferința a fost prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Chiriarhul a fost întâmpinat cu imnul arhieresc și cu un cuvânt de bun venit din partea tuturor preoților, rostit de către părintele protopop Flavius Petcuț. După cuvântul de binecuvântare al chiriarhului, conducerea lucrărilor conferinței a fost încredințată părintelui Teodor Faur, consilier economic.

Conferința a reunit toți preoții parohi și slujitori, preoții misionari și de caritate din cuprinsul Protopopiatului Arad. La conferință au participat și preoții consilieri membri ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Aradului.

Referatul conferinței a fost pregătit de pr. Flavius Ardelean de la Parohia Mândruloc cu tema „Sfinții Împărați Constantin și Elena – susținători ai Bisericii”. În cadrul referatului, a subliniat actualitatea politicii religioase a Sfinților Împărați Constantin și Elena în contextul realităților lumii contemporane. „Sfântul Constantin este, mai întâi de toate, modelul omului convertit în chip minunat. Preocupat la început de puterea lumească, Sfântul Constantin, în momentul unei lupte militare grele, are șansa de a descoperi o altă armă biruitoare – Sfânta Cruce. De aici începe pentru el o nouă etapă, asocierea cu Dumnezeu nu doar pentru o luptă, ci pentru tot ceea ce va însemna de acum înainte conducerea imperiului. Astfel, Constantin cel Mare rămâne peste veacuri modelul conducătorului ideal în vremuri neprielnice. Sfântul Constantin cel Mare ne arată că nu putem sluji oamenilor dacă nu ne lăsăm călăuziți de Dumnezeu prin Biserică. Ne atrage atenția că toate încercările de a realiza unitatea oamenilor, dacă sunt lipsite de axul spiritual al iubirii față de aproapele, al respectării poruncilor lui Dumnezeu și al unei atitudini corecte față de lucrarea Bisericii, sunt ineficiente și sortite eșecului. Fără valori și repere creștine, spirituale și morale, ci doar cu temeiuri economice și politice nu va fi posibil de refăcut unitatea de odinioară a Europei”, spunea părintele Flavius Ardelean. Completări au mai adus și pr. Murg Adrian, pr. dr. Filip Albu, pr. Nan Dacian, pr. Suciu Liviu.

La final, Înaltpreasfințitul Timotei a adresat un cuvânt la nivel academic întregii asistențe și a felicitat pe părintele Ardelean pentru pregătirea și prezentarea referatului, precum și pe ceilalți coreferenți.

Conferințele preoțești vor continua și în celelalte protopopiate ale eparhiei, după cum urmează: Protopopiatul Lipova – 10 octombrie, Protopopiatul Ineu – 15 octombrie și Protopopiatul Sebiș – 17 octombrie.

Conferințe preoțești în Arhiepiscopia Timișoarei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, au debutat marți, 8 octombrie, conferințele preoțești de toamnă, cu întâlnirea clericilor din Protopopiatul Timișoara I. Evenimentul a avut loc în sala de festivități a protopopiatului și a fost precedat de obișnuitul Te Deum oficiat în biserica Parohiei Timișoara-Iosefin. Delegatul Arhiepiscopiei Timișoarei la întâlnire a fost pr. Cristian Constantin, consilier economic al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Urmare a celor hotărâte de Sfântul Sinod la conferințele preoțești din toamna acestui an, se tratează tema „Importanța Sfinților Împărați Constantin și Elena pentru viața și activitatea Bisericii”, în cadrul căreia se discută despre dezvoltarea vieții liturgice, artei și arhitecturii creștine, este pusă în centrul atenției educația și familia creștină, și nu în ultimul rând se are în vedere apărarea demnității umane prin legi și opere de caritate. „Aceste întâlniri sunt importante mai ales pentru preoții începători, care constată că marile figuri ale creștinismului despre care au învățat la cursul de patrologie în timpul anilor studenției nu sunt niște subiecte apuse, ci sunt de mare actualitate, prin exemplul acestora ca aleși ai lui Dumnezeu. Contează nu doar să ne referim la scrierile Sfinților Părinți, ci să vedem viața lor și modul în care ei l-au înțeles, iubit și trăit pe Dumnezeu, iar Sfântul Constantin cel Mare este unul dintre acești mari luceferi ai creștinismului”, a declarat pr. protopop Ioan Bude, din cadrul Protopopiatului Timișoara I.

Conferințele preoțești sunt organizate semestrial în Arhiepiscopia Timișoarei, primăvara și toamna. În cadrul acestora sunt dezbătute o serie de aspecte ce vizează activitatea pastoral-misionară și administrativă a clericilor din protopopiatele eparhiei, precum și probleme concrete din viața parohiilor.

Conferințele vor continua azi și în zilele următoare și în celelalte protopopiate după cum urmează: Protopopiatul Deta – 10 octombrie; Protopopiatul Sânnicolau Mare – 15 octombrie, Protopopiatul Timișoara II – 16 octombrie și Protopopiatul Făget – 17 octombrie.

Comentarii Facebook


Știri recente