Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a prezidat astăzi, 17 noiembrie, conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Piatra Neamț.
Conferința, ce a avut ca temă „Biblioteca parohă-mijloc de pastorație a preotului”, a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul părinte mitropolit Teofan în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiu.
La finalul slujbei Înaltpreasfinția Sa a adresat un mesaj preoților și credincioșilor, transmis de Radio TRINITAS: „Să îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască nouă, slujitorilor Bisericii, și tuturor creștinilor botezați în Biserica drept slăvitoare a creștinilor de pretutindeni, purtare de grijă, voință și har pentru a înțelege că un om care nu este îmbrăcat în puterea Duhului Sfânt, nu se poate numi cu adevărat membru al Bisericii, creștin al Bisericii lui Hristos. Îl rugăm pe Dumnezeu sa ne dăruiască această putere în smerenie și stăruință, ca înlăuntrul nostru sa fie cercetat de noi, pentru ca Dumnezeu să se așeze înlăuntrul nostru pentru ca viața să ne fie luminată, curățită și aproape de Dumnezeu.”
În același context, părintele Dumitru Ailincăi, protopop al protoieriei Piatra Neamț a subliniat importanța temei dezbătute astăzi în cadrul conferinței preoțești de toamnă: „Preacucernicii preoți din Protopopiatul Piatra Neamț și credincioșii prezenți, vă întâmpină la cea de-a doua conferință semestrială din anul acesta, care are ca temă « Biblioteca parohă-mijloc de pastorație a preotului ». Este o temă foarte importantă, care s-a ales cu multă grijă și s-a avut în vedere impactul pe care cuvântul scris îl are ținându-se cont de forța dumnezeiască a cuvântului pentru noi creștinii, iar biblioteca este cuvântul pe temeiul Cărții Cărților, a Bibliei, a Sfintelor si Dumnezeieștilor Scripturi care răsfrâng lumina asupra tuturor celorlalte învățături și cunoștințe, folositoare ca apa cea vie sufletelor noastre.”