Conferință susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, în cadrul serilor duhovnicești din Postul Mare, organizate de A.S.C.O.R. – Galați

Odată cu începerea Postului Sfintelor Paști, Asociația Studenților Creștini-Ortodocși Români – filiala „Sfântul Apostol Andrei” din Galați și-a deschis seria de întâlniri duhovnicești la care sunt invitați să participe studenții și liceenii gălățeni, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Astfel, în seara zilei de 26 februarie a.c., seria conferințelor a debutat printr-o dezbatere cu tinerii, susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pe tema „Învierea Domnului – Hristos împărtășit tinerilor”. În preambulul întâlnirii, care s-a desfășurat în sala „Episcop Chesarie Păunescu” din cadrul Centrului Eparhial, tinerii au vizionat un scurt-metraj despre arta iconografiei, realizat de absolvenți ai Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei, secția Patrimoniu” și au putut audia o convorbire cu vrednicul de pomenire, părintele arhimandrit Teofil Părăian despre folosul rugăciunii în viața creștinului. Întâistătătorul Eparhiei Dunării de Jos a rostit un cuvânt de meditație pe marginea învățăturii Bisericii despre pregătirea și roadele duhovnicești ale celor ce urmează calea Postului Mare și modul cum tinerii de astăzi trebuie să înțeleagă acest exercițiu spiritual.

În partea a doua a acestei întruniri, cei prezenți au adresat întrebări pe diverse teme de spiritualitate și probleme cu care se confruntă astăzi tânăra generație.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Ortodoxia Românească în Ungaria

Cu ocazia Zilei Ungariei (23 Octombrie), prezentăm principalele date despre românii ortodocși din această țară. Românii din Ungaria se împart în două principale categorii: comunitatea istorică românească a românilor care, după trasarea graniţelor actuale, au…