La sediul Protopopiatului Tecuci a avut loc seara trecuta, 2 aprilie 2006, o noua conferinta religioasa care a avut ca tema ‘Viata monahala si provocarile tinerilor de astazi’. Evenimentul se inscrie in seria conferintelor organizate de catre acest protopopiat in perioada Sfintelor Pasti. Amanunte despre conferinta de aseara ne-a oferit parintele Gheorghe Joghiu, protopop de Tecuci: ‘Ieri, am avut o intalnire la Protoierie la care a fost invitat parintele Leca Gheorghe de la Biserica ‘Sf. Ioan’. Tema intalnirii a fost ‘Viata monahala – provocarea tineretului astazi’, in cadrul careia s-a prezentat viata monahala cu ceea ce inseamna ea, riscurile pe care si le asuma un tanar care intra in manastire, dar s-a prezentat si partea cealalta, adica al dezavantajului pe care atat viata monahala, cat si viata lumeasca il ofera. Dupa prezentarea referatului, intalnirea a continuat cu intrebari ale tinerilor si au ramas surprinsi de insistenta unor tineri, mai ales a unor fete, care au dorit la finalul intalnirii sa-si petreaca cateva zile intr-o manastire de maici, pentru a vedea si a cunoaste mai indeaproape programul zilnic al unei obsti monahale’.
Biserica Mănăstirii Ghighiu a fost resfințită în urma lucrărilor de restaurare
Patriarhul Daniel, împreună cu Episcopii Ieronim al Daciei Felix și Mihail al Australiei și Noii Zeelande, a resfințit luni Biserica Mănăstirii prahovene Ghighiu, în urma lucrărilor de restaurare efectuate în perioada 2017-2020. Biserica are hramurile…
FOTO: Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Catedrala Patriarhală (2022)
Cu ocazia praznicului închinat Maicii Domnului în data de 15 august, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
PS Timotei Prahoveanul: Și oameni de alte religii se roagă Maicii Domnului, mai ales femei care nu pot naște
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit luni la Catedrala Patriarhală și a amintit în predica sa de impresionanta procesiune care are loc anual la mormântul Maicii Domnului din apropiere de Ierusalim. „După calendarul neîndreptat, în…
Episcopul Australiei și Noii Zeelande, la Mănăstirea Ghighiu: Să rămânem în ascultare de glasul Maicii Domnului
Episcopii Ieronim al Daciei Felix și Mihail al Australiei și Noii Zeelande au liturghisit duminică la Mănăstirea prahoveană Ghighiu cu prilejul hramului, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. După citirea textului evanghelic, Episcopul Australiei s-a adresat celor…
În imagini: Prohodul Maicii Domnului la Patriarhia Română (2022)
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat duminică, 14 august, slujba Prohodului Maicii Domnului la Catedrala Patriarhală. Programul liturgic a inclus slujba Vecerniei unită cu Litia, Utrenia, Prohodul Maicii Domnului și procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul…