Conferința preoților Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc

Preoții Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc s-au reunit luni, 20 mai 2013, în conferința pastoral-misionară de primăvară, dedicată Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, la împlinirea a 1700 de ani de la Edictul de toleranță religioasă de la Milano (313), informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Întrunirea a fost prezidată de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care a fost însoțit de pr. Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Referatul întâlnirii a fost susținut de pr. David Babici, de la parohia Fundu Moldovei. „Tematica a respectat toate punctele rânduite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, a spus pr. Aurel Goraș, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Au urmat luările de cuvânt ale preoților prezenți. Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Pimen a subliniat la final că libertatea trebuie înțeleasă cu responsabilitate. „Sfântul Apostol Pavel ne spune în Epistola către Galateni: «Căci voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire». În zilele noastre avem libertate, însă nu știm să o folosim. Nu trebuie să profităm de libertatea dată de Dumnezeu făcând lucruri care smintesc. Libertatea are limite întrucât trebuie să ținem cont de legea lui Dumnezeu și de morală. Noi avem rânduieli trecute prin experiența bilenară a Bisericii și prin lucrarea Duhului Sfânt”, a spus IPS Pimen.

Amintim că joi, 16 mai 2013, a avut loc conferința de primăvară a preoților din Protopopiatul Fălticeni. Referatul dedicat Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost susținut de pr. Constantin Tudosă de la parohia Petia – Bunești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…