Preoții din Protopopiatul Huși s-au reunit marți, 13 septembrie, în ședință lunară. În cadrul întrunirii administrative, care a avut loc cu binecuvântarea Preasfințitului Corneliu, Episcopul Hușilor, a fost abordată tema ‘Sfânta Taină a Maslului – mijloc de vindecare sufletească și trupească’, după cum ne informează Ziarul Lumina. Referatul a fost pregătit de pr. Grigore Marcu (referent) de la parohia Barboși și de pr. Nelu Nistor (coreferent) de la parohia Berezeni II. Conferința a fost prezidată de către pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Huși, care a menționat faptul că ‘Taina Sfântului Maslu aduce cu sine un caracter profund eshatologic, amintind de împărăția cerurilor, unde nu mai există boli și suferințe’.
‘Bolnavul trebuie să înțeleagă clar faptul că boala sa nu este un chin inutil, ci o poartă spre desăvârșire. Taina Sfântului Maslu este numită de părintele Dumitru Stăniloae ‘Taina trupului’, pentru că scopul ei conține o extraordinară centralitate a trupului uman. Vindecarea celui bolnav și ridicarea din patul durerii par a avea o preeminență asupra vindecării sale sufletești’, a subliniat pr. protopop Ioan Petru. În partea a doua a întâlnirii, preoții au fost informați cu privire la introducerea a noi cereri în Ectenia mare și Ectenia întreită, privitoare la construirea Catedralei Mântuirii Neamului.