Conferință preoțească în Protopopiatul Brăila

În ultima zi a anului bisericesc se sărbătorește punerii în raclă a Brâului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și amintirea trecerii lui prin comunitățile Eparhiei Dunării de Jos, în octombrie 2001.

Spre a cinsti acest eveniment la Brăila a avut loc conferința preoțească lunară prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, informează Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Programul zilei a început cu participarea tuturor preoților protoieriei la slujba Sfintei Liturghii, urmată apoi de conferința propriu-zisă la sediul protoieriei Brăila, unde s-a prezentat referatul cu tema „Educația religioasă în școli și rolul programului național «Hristos împărtășit copiilor» în spriijinirea tinerilor de către Biserică”. A fost prezent și dl. Inspector General Școlar Viorel Botea.

Chiriarhul Dunării de Jos a apreciat interesul preoților și credincioșilor pentru ora de religie din scoli și pentru programul „Hristos împărtășit copiilor”, ce se desfășoară în toate parohiile din acest protopopiat. Preoții participanți au prezentat diferite aspecte din experiența pastorală personală, cu privire la programele eparhiei, în anul bisericesc ce s-a încheiat.

În a doua parte a întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a prezentat recentele hotărâri ale Sfântului Sinod, precum și măsurile ce se impun a fi luate pe perioadă de criză economică. Totodată, Ierarhul Dunării de Jos a prezentat hotărârile Permanenței Consiliului Eparhial din data de 30 august, cu participarea pc. pr. protoierei privitoare la organizarea fondului pastoral eparhial de întrajutorare a familiile preoților, cântăreților bisericești și angajaților laici de la parohiile cu venituri reduse, măsură care vine în întâmpinarea parohiilor ce se află într-o situație economică precară.

Chiriarhul Dunării de Jos a apreciat importanța sprijinului financiar acordat de către unele parohii, prin programul de întrajutorare parohială, a altor comunități confruntate cu probleme financiare.

Întrunirea s-a încheiat cu mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru activitatea desfășurată în toate parohiile și comunitățile bisericești ale Eparhiei, în anul bisericesc ce s-a încheiat.

La începutul noului an bisericesc, în toate parohiile se va oficia Sfânta Liturghie, iar în cadrul slujbei de Te Deum pentru începutul noului an bisericesc se vor înălța rugăciuni de binecuvântare pentru dobândirea ajutorului lui Dumnezeu de către toți credincioșii eparhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…