Conferință preoțească de primăvară în Arhiepiscopia Craiovei

În Parohia Alimpești, Protoieria Târgu Cărbunești, județul Gorj a avut loc Miercuri, 29 mai 2012, ultima din seria de conferințe pastoral – misionare de primăvară care au debutat în Arhiepiscopia Craiovei la data de 8 mai, sub genericul: „2012 – Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”.

După cum ne informează Gabriela Popescu – Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei, la eveniment au participat aproape o sută de preoți din Protoieria Târgu Cărbunești, întrunirea fiind prezidată de părintele Gheorghe Zamfir, Consilier administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, delegat din partea Înalt Preasfințitului Părinte Mitropolit Irineu.

„Conferința a fost precedată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie care a fost săvârșită în biserica parohială din Alimpești. În cadrul întrunirii a fost prezentat un referat despre Taina Sfântului Maslu și îngrijirea bolnavilor, urmat de discuții și dezbateri pe marginea subiectului abordat”, a precizat părintele protopop Iulian Mărgineanu, de la Protoieria Târgu Cărbunești.

Comentarii Facebook


Știri recente