Conferință preoțească cu tema „Preotul și enoriașii parohiei, trăitori și mărturisitori ai credinței ortodoxe”, în Protopopiatul Dorohoi

Preoții din Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani au participat astăzi, 26 aprilie, la conferința preoțească cu tema „Preotul și enoriașii parohiei, trăitori și mărturisitori ai credinței ortodoxe”. Conferința prezidată de Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a avut loc la parohia „Sfânta Treime” din localitatea Talpa.

Mai multe detalii cu privire la acest eveniment a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protoieriei Dorohoi: „Am început prin săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica parohială ‘Sfânta Treime’ din Talpa. Apoi, de la ora 11:00 până la ora 13:30 s-au desfășurat lucrările conferinței prin prezentarea unui referat de către părintele Oniciuc Claudiu Constantin de la parohia Cervicești apoi prin luările de cuvânt de către părinții participanți. Au fost peste 20 de prezentări și bineînțeles, aceste discuții au pornit de la provocările pe care Înaltpreasfințitul Teofan le-a lansat de fiecare dată și considerăm că întâlnirea noastră de această dată a fost un real succes”.

Comentarii Facebook


Știri recente