La Alba – Italia a avut loc miercuri, 26 martie 2014, conferința semestrială pastorală a tuturor clericilor din Nord Vestul Italiei. Evenimentul a fost dedicat Anului Omagial 2014. La conferință au participat următoarele 6 protopopiate: Piemonte 1, Piemonte 2, Lombardia 1, Lombardia 2, Liguria si partea de vest a protopopiatului Emiglia Romagna, potrivit episcopia-italiei.it.
În prima parte a întâlnirii, după Liturghia Darurilor înainte sfințite, au fost prezentate două referate tematice legate de Anul Omagial Euharistic: Taina Spovedaniei ca mijloc de vindecare spirituală și apropiere de Dumnezeu într-o lume secularizată – prezentată de Pr. Traian Valdman; și Taina Sfintei Împărtășanii în Sfânta Scriptură - prezentată de Pr. Gheorghe Vasilescu;
În a doua parte a întâlnirii s-au discutat mai multe aspecte pastoral misionare dar si administrative dintre care amintim:
a) Evoluția și ajutorarea construcției bisericii parohiale de la Moncalieri;
b) Prezentarea proiectului de publicizare a 5 per mille din impozit pentru persoanele fizice și juridice care fac declarațiile de impozit;
c) Prezentarea pelerinajelor pentru anul 2014;
d) Sporirea misiunii pastorale în zonele defavorizate, în spitale și în închisori;
e) Prezentarea programului de cursuri tematice a Centrului de Studii Dumitru Stăniloae de la Paris, pentru clerici și mireni pentru anul 2014;
La sfârșitul întâlnirii au fost prezentate cărțile și materialele didactice legate de Anul Omagial al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii pentru a putea fi la rândul lor prezentate și distribuite în parohii.