Conferința pastoral-misionară din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea a fost prezidată de Preasfințitul Emilian Lovișteanul

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, cu tema: „2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești'”, a avut loc astăzi, 28 mai. Conferința, care a avut loc la Seminarul Teologic Ortodox din Râmnicu Vâlcea, a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, informează TRINITAS TV.

„Noi avem datoria de a mărturisi Simbolul de Credință. Dacă ne uităm la credincioșii pe care îi păstorim ei se raportează, în relația lor cu Dumnezeu, la preot. De aceea este necesar să îi încredințăm pe credincioși că Biserica îl slujește pe Dumnezeu Cel adevărat, că preotul este un slujitor al Bisericii și al lui Dumnezeu, și ei să creadă, prin Simbolul de Credință, în aceste adevăruri mărturisite de Hristos”, a spus Preasfinția Sa referitor la Simbolul de Credință și importanța lui în viața Bisericii.

Lucrările conferinței au fost precedate slujba de Te Deum, oficiată în Paraclisul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din municipiu.

În această săptămână au mai avut loc conferințe pastoral-misionare de primăvară și în celelalte două protopopiate din Arhiepiscopia Râmnicului, respectiv Protoieria Horezu pe 25 mai și Protopopiatul Drăgășani pe 26 mai.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…