Marți, 17 mai 2011, a avut loc prima Conferință pastoral-misionară din anul acesta, care a purtat titlul „Familia preotului”, informează sf-esc.ro.
Conferința a reunit toți preoții din cele trei Protopopiate ale Județului Călărași: Oltenița, Lehliu și Călărași. Caracterul unicat al acestei conferințe l-a avut prezența doamnelor preotese, astfel, Preasfinția Sa putând dialoga cu fiecare dintre preotesele prezente.
Preasfinția Sa a participat la slujba de Te-Deum de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Călărași, ulterior, toți clericii, împreună cu soțiile lor, deplasându-se la Sala amfiteatru a Casei de Cultură a Consiliului Județean din Călărași.
În deschiderea conferinței, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit despre importanța familiei, văzută de Sfinții Părinți ca o „mică biserică”. De aceea, familia creștină, și mail ales a preotului, trebuie să depășească dimensiunea sa exclusiv instituțională, juridică, socială, pentru a intra în orizontul teologic și sacramental, în orizontul darului lui Dumnezeu și al iubirii dintre Hristos și Biserică.
Subiectul conferinței preoțești, a fost dezvoltat de trei referenți selectați pentru alcătuirea referatelor, din cei nouă referenți de la cele trei protopopiate.
La finalul conferinței preacucernici părinți au luat cuvântul, vorbind despre experiențele personale din parohia pe care păstoresc.
Următoarea Conferință pastoral-misionară va avea loc în Protopopiatul Urziceni, unde vor participa preoți cu soțiile lor din Protopopiatele: Urziceni, Slobozia și Fetești.