Conferință pastoral misionară dedicată Tainei Nunții la Durău

Aproape 100 de preoți și preotese din Protopopiatele Iași 2 și Piatra Neamț participă timp de două zile la Centrul Cultural – Pastoral Sfântul Daniil Sihastrul de la Durău la conferința pastoral misionara cu tema Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei și viața de familie, informează Radio TRINITAS. Conferința este prezidată de Înalt Preasfințitul Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit în cuvântul de deschidere despre aspectele ce vor fi subliniate în cadrul discuțiilor. De asemenea s-a referit la finalitatea acestor conferințe organizate cu toți preoții din Arhiepiscopia Iașilor elaborarea unui ghid pastoral de pregătire a mirilor pentru căsătorie

„Întâlnindu-ne cu toți peste cei 1300 de preoți din Arhiepiscopie, din spusele lor, din cărți, din experiența acumulată până acum vom alcătui un ghid pastoral, un ghid pentru uzul preoților în ceea ce privește pregătirea tinerilor pentru Taina Nunții și pentru viața de familie. Un ghid pastoral pe suport scris, video, audio cu materiale ajutătoare, pe care preotul să le ia și să încerce să le adapteze fiecărei situații”, a spus Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente