Conferința pastoral-misionară cu tema „Mesajul credinței împărtășit prin mijloace moderne de comunicare” la Ploiești

La Ploiești continuă astăzi, 12 noiembrie, conferința pastoral-misionară cu tema „Mesajul credinței împărtășit prin mijloace moderne de comunicare”, desfășurată în Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează Radio TRINITAS.

Întrunirea care a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii și a unei slujbei de Te Deum, săvârșite de Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar-patriarhal, reunește preoții din protoieriile Ploiești, Câmpina, Vălenii de Munte și Urlați. Conferința a avut loc în Sala Mare a Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, au participat peste 300 de preoți din cele patru protopopiate ale județului Prahova. A fost prezentat un referat legat de tema conferinței, după care au fost făcute mai multe completări, iar mai apoi au avut loc mai multe luări de cuvânt din parte preoților participanți. Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar-patriarhal, cel care a și prezidat conferința, a vorbit despre importanța înființării de către Biserica a propriilor mijloace de comunicare în masă a Centrului de Presa BASILICA al Patriarhiei Române. În condițiile în care în ultimii ani au apărut o sumedenie de posturi de radio precum și numeroase publicații, toate cu un conținut foarte variat, se impunea ca Biserica să vină în întâmpinarea credincioșilor și să le transmită Cuvântul Evangheliei și cu aceste instrumente. Preoții au datoria de a contribui la funcționarea acestor mijloace care îndeplinesc o misiune a Bisericii a arătat Preasfinția Sa.

Au fost prezenți în sală și coordonatorul Centrului de Presă BASILICA și directorul Radio TRINITAS, Pr. Consilier Patriarhal Nicolae Dascălu și directorul TV TRINITAS Pr. Consilier Patriarhal Nicolae Dima, care au răspuns întrebărilor venite din sală.

Comentarii Facebook


Știri recente