Conferință pastoral-misionară cu preoții din Protopopiatul Bolintin

La Mănăstirea „Buna Vestire” din Bolintin se vor desfășura, vineri, 9 noiembrie 2012, lucrările conferinței pastoral-misionare de toamnă cu preoții din Protopopiatul Bolintin dedicate Anului omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, informează site-ul episcopiagiurgiului.ro.

Cu acest prilej, vor avea loc numeroase manifestări religioase care vor debuta începând cu ora 7:30, cu slujba de sfințire a capelei Spitalului Județean Bolintin, care va primi ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeii și pe Sfinții doctori fără de arginți. Slujba de sfințire va fi săvârșită de Întâistătătorul eparhiei noastre, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. În continuare în altarul de vară al Mănăstirii Buna Vestire, începând cu ora 9.30, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de părinții consilieri și inspectori de la centrul eparhial, de preoții și diaconii din Protopopiatul Bolintin, va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, la finalul căreia va fi oficiată și o slujbă de Te Deum.

După Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, Centrul pastoral-cultural „Dimitrie Bolintineanu” al Mănăstirii Buna Vestire va fi gazda lucrărilor conferinței pastoral-misionare de toamnă, care vor fi prezidate de Chiriarhul nostru. În cadrul lucrărilor vor fi prezentate referate care vor avea ca teme „Sănătatea ca dar al lui Dumnezeu și responsabilitatea umană” și „Sfinți medici în Tradiția Bisericii”. Totodată, cu această ocazie vor fi abordate și diverse probleme administrative cu care se confruntă preoții din Protopopiatul Bolintin.

Comentarii Facebook


Știri recente