Conferința pastoral – misionară a preoților din Ialomița

La Casa de Cultură Municipală din Slobozia, Luni, 26 mai 2014, a avut loc prima Conferință pastoral-misionară pe anul 20014, din Eparhia Sloboziei și Călărașilor. Conferința a purtat titlul „2014 – Anul Omagial al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii”, și a reunit toți preoții din cele trei Protopopiate ale Județului Ialomița: Slobozia, Fetești și Urziceni, potrivit sf-esc.ro.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a participat la slujba de Te-Deum de la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, ulterior, toți clericii deplasându-se la Casa de Cultură Municipală din Slobozia.

În cuvântul său, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța acestor sfinte taine pentru viața spirituală și fizică a fiecărui om, despre lucrarea de conștientizare pe care fiecare preot trebuie s-o împlinească, pentru ca toți fiii bisericii să participe și să se împărtășească de aceste sfinte taine.

Subiectul conferinței preoțești, a fost dezvoltat de trei referenți selectați pentru alcătuirea referatelor, din cei nouă referenți de la cele trei protopopiate: preotul Ionuț Cătălin Dumitru de la parohia Orboiești, Protopopiatul Slobozia, preotul Bogdan Mihai Dărândău de la parohia Frumușica, Protopopiatul Urziceni și preotul Dorin Corbu de la parohia Bordușani, Protopopiatul Fetești.

Preasfinția Sa a dat cuvântul preoților care au dorit să completeze referatele cu aspecte din experiența slujirii. Au vorbit următorii preoți:Claudiu Buză de la parohia Sfânta Treime – Urziceni, Sorin Gabriel Popa Popescu de la parohia Slătioarele, Protopopiatul Urziceni, Mihai Borza de la parohia Luciu, Giorgian Toader de la parohia Săveni, Protopopiatul Fetești, Daniel Dobrin de la parohia Sudiți, Gabriel Stanciu de la parohia Valea Ciorii, Protopopiatul Slobozia, Ion Lucian Niță de la parohia Fetești Gară II, Protopopiatul Fetești și Gabriel Andrei Ghiaur de la parohia Fierbinți Târg, Protopopiatul Urziceni.

La sfârșitul conferinței Preasfinția Sa a dat cuvântul părinților consilieri, care au prezentat problemele actuale din Episcopie.

Comentarii Facebook


Știri recente