Conferința națională a Asociației Naționale a Surzilor din România

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc conferința Națională a Asociației Naționale a Surzilor din România. La întâlnirea care a avut loc la Bușteni a participat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și părintele conferențiar universitar dr. Constantin Onu, consilier eparhial în cadrul Episcopiei Argeșului și Muscelului.

Conferința a avut ca scop prezentarea activității Asociației Naționale a Surzilor din România în intervalul de ani 2003-2005, alegerea președintelui Asociației în următorii cinci ani, precum și a planului de lucru la nivel central pentru perioada imediat următoare. „Invitația Asociației Naționale a Surzilor din România, adresată Patriarhiei Române, se înscrie într-o serie de demersuri care au avut ca scop apropierea celor două instituții și care s-au materializat deja sub forma unui parteneriat în vederea elaborării unui program național pentru asistența socială și religioasă a persoanelor surde din Patriarhia Română și Diaspora, în scopul reglementării acțiunilor de cooperare în vederea organizării cultice și a înființării de comunități creștin ortodoxe ale persoanelor surde, prin pregătirea și autorizarea de personal specific, cunoscător al limbajului mimico-gestual, care să-și desfășoare activitatea de asistare socială și religioasă în cadrul acestor comunități”, ne-a declarat părintele consilier Constantin Onu.

Asociația Națională a Surzilor din România este parte asociată, alături de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteia” din Pitești, în cadrul unui protocol încheiat în scopul reglementării acțiunilor de cooperare în vederea organizării și înființării unui Centru de Cercetare și Promovare a limbajului mimico-gestual, materializat la momentul de față sub forma unui program de master în Teologie – Comunicare prin limbajul mimico-gestual, care se va desfășura la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Pitești, începând cu anul universitar 2009-2010.

În urma alegerilor desfășurate la această conferință, la care părintele Onu a participat în calitate de membru de onoare, domnul Mihail Grecu a fost ales cu majoritate de voturi pentru a ocupa funcția de președinte al Asociației Naționale a Surzilor din România.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente