Conferință, la Palatul Patriarhiei, organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor și Patriarhia Română

În Sala „Europa Christiana” din Palatul Patriarhiei a avut loc astăzi, 5 octombrie, începând cu ora 10:30 o slujbă de Te Deum la deschiderea lucrărilor conferinței cu tema „Platforma globală pentru reflecție teologică 2010. Unitate și misiune astăzi: mărturii și opinii venite de la cei marginalizați”. Slujba de Te Deum a fost oficiată de către Părintele Michael Tița, consilier patriarhal al Sectorului relații bisericești și interreligioase.

Conferința este organizată de către Consiliul Mondial al Bisericilor și Patriarhia Română și se desfășoară în perioada 5-9 octombrie 2010, în sala Consilium din Palatul Patriarhiei.

La conferință participă delegați ai Bisericilor membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor, Patriarhia Română fiind reprezentată de către Părintele Michael Tița, consilier patriarhal al Sectorului relații bisericești și interreligioase, Părintele Dorel Moțoc, consilier patriarhal al Sectorului social-filantropic, și Părintele Constantin Năclad, coordonator al proiectelor educaționale ‘Hristos împărtășit copiilor’ și ‘Alege școala!’.

„Scopul acestei conferințe este de a întruni persoanele din mai multe Biserici din întreaga lume care lucrează în scopul combaterii marginalizării diferitelor categorii sociale. Avem 35 de participanți din întreaga lume, lucrează cu diferite categorii de persoane marginalizate sau cu potențial de a fi marginalizate. Avem un grup care lucrează cu migranți, un grup care lucrează cu persoanele cu dizabilități, respectiv, cu handicap, persoane care lucrează pentru combaterea marginalizării în rândul castelor din India și persoane care lucrează pentru combaterea rasismului”, a declarat pentru TRINITAS TV, Pr. Daniel Buda, Secretar executiv pentru relațiile bisericești și ecumenice – CMB.

Până sâmbătă, delegați ai Bisericilor membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor și ai Patriarhiei Române vor dezbate noi posibilități de intensificare a misiunii Bisericilor creștine în societatea de astăzi.

Consiliul Mondial al Bisericilor organizează anual diverse conferințe în vederea stabilirii unor strategii și soluții pentru problemele cu care se confruntă societatea de astăzi.

„Anul acesta s-a dorit organizarea conferinței în sud-estul Europei. Am organizat-o în România, deoarece Biserica Ortodoxă Română și celelalte Biserici care sunt membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor ne-au invitat și știau în prealabil că există o bogată activitate socială a Bisericilor din România, în primul rând a Bisericii Ortodoxe Române”, a mai adăugat Pr. Daniel Buda.

„Soluțiile pe care Biserica ortodoxă Română le are sunt soluții pastorale, soluții misionare și soluții de intervenție socială. Așa cum se cunoaște foarte bine după Revoluția din 1989 Biserica ortodoxă Română și-a reluat cu impetuozitate implicarea și lucrarea social-filantropică. Soluțiile sunt diverse, de la crearea și construirea și administrarea centrelor de asistență social-filantropică până la dezvoltarea programelor regionale și a programelor naționale finanțate din fonduri românești sau fonduri europene”, a declarat pentru Radio TRINITAS, Părintele Dorel Moțoc, consilier patriarhal al Sectorului social-filantropic.

În cadrul programului, vineri, participanții se vor afla în mijlocul comunității de preoți și credincioși de la Parohia „Toți Sfinții Români” din cartierul bucureștean Rahova. La întâlnire vor participa Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cadre didactice care predau în limba romani și copii de etnie romă, din această parohie.

Comentarii Facebook


Știri recente