Conferința internațională: ‘Culturi și religii în Bucovina istorică: retrospectivă și perspective ale dezvoltării’

Bucovina a reprezentat și reprezintă un spațiu cu o cultură a toleranței și a conviețuirii pașnice între diferitele culturi și religii, care sub numeroase aspecte se păstrează până astăzi. Bucovina a fost și a rămas un model de conviețuire interetnică. După cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Moldova, în perioada 4-6 octombrie 2010 la Universitatea ‘Yurii Fedkovici’ din Cernăuți și la Universitatea ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava a avut loc conferința ‘Culturi și religii în Bucovina istorică: retrospectivă și perspective ale dezvoltării’, organizată de Fundația ‘Reconciliation in South East Europe’ din Sibiu, în parteneriat cu Centrul de Cercetări Bucovinene al Universității Naționale ‘Yurii Fedkovici’ din Cernăuți, Institutul Bucovina al Academiei Române din Rădăuți, Facultatea de Istorie și Geografie a Universității ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava, Centrul Regional Cernăuți de Reciclare și Perfecționare a Calificării Funcționarilor Organelor de Stat, bucurându-se de sprijin financiar din partea Fundației ‘Friederich Ebert’ din București.

În timpul celor trei zile de dezbateri, conferința, desfășurată în șase secțiuni, a adunat în jurul acestei teme personalități din domeniul academic, politic și religios, din România, Ucraina, Germania, Olanda, Serbia, care prin referatele și comunicările prezentate, urmate apoi de dezbateri de o înaltă ținută academică, au facilitat o percepție reciprocă a istoriei diferitelor culturi, religii și etnii. A fost luată în discuție și relevanța toleranței bucovinene tradiționale, interreligioase și interculturale, pentru comunicarea transfrontalieră. La sfârșitul conferinței s-a făcut o apreciere a rolului regiunii istorice și culturale a Bucovinei într-o Europă unită, precum și importanța ei pentru conviețuirea culturilor răsăritene și apusene, amintindu-se faptul că Bucovina este o adevărată punte între Orient și Occident.

Comentarii Facebook


Știri recente